vineri, 29 mai 2015

Chiar acum, in acest moment!



  "Momentul prezent este influenţat direct de cele 15 secunde anterioare din viaţa fiecăruia. Cercetătorii de la MIT şi de la Universitatea California, Berkeley, au descoperit că realitatea pe care o percepem în fiecare moment nu este „o clipă”, ci un „câmp de continuitate”.



   "Cand savurezi momentul, atragi mai multe lucruri bune si le apreciezi un timp mai indelungat. Important este sa fi aici, acum, manifestand atentie si recunostinta".       

  Cu alte cuvinte, acest moment " prezent" trebuie sa-l apreciem. De aici si acum, gandurile noastre atrag experienta noastra de viata. Din acest acum.
    La orice ne-am gandi; ca a fost ieri, luna trecuta sau ca ne gandim la ziua de maine, aceste ganduri sunt acum in prezent. Noi acum atragem in viata noastra esenta gandurilor.
     Sa invatam sa iubim prezentul, sa fim constienti de el, sa-l apreciem si sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem si suntem. Asta nu inseamna ca nu ne dorim mai mult. Dumnezeu stie ce si cat ne dorim si sa-i multumim anticipat. Ii multumim inainte pentru ce ne dorim in viitor, stiind ca ne aude si raspunde chemarilor noastre.
     Sa fim fericiti acum in prezent stiind ca vom fi fericiti si mai departe. Cand suntem fericiti in acest moment, momentul urmator atrage si mai multa fericire si conform legii Atractiei, atragem esenta gandurilor de acelasi fel.

luni, 25 mai 2015

Consecintele emotilor negative.


   "Emotiile negative pot fi atat de puternice incat iti pot face rau din punct de vedere fizic si psihic. Ele iti pot afecta la nivel celular organismul, provocandu-ti o imbatranire prematura".

    Altfel spus, emotiile negative se datoreaza gandurilor care blocheaza fluxul de energii pozitive, noi nu mai vedem si nu mai avem acces la emotii pozitive, doar prin schimbarea constienta a gandului emis. Pe termen lung,emotiile negative sunt atat de puternice, incat ne pot conduce la boli fizice si psihice si inrautatirea si mai mult a situatiei propriu zise. Emotiile negative sunt atat de puternice, incat trebuie o vointa de fier pentru a reveni la starea initiala dinainte de situatie, o concentrare puternica pentru a schimba directia gandurilor, pentru a ajunge la o stare de usurare si apoi o completa stare de bine.
     Corpul nostru intotdeauna reactioneaza la gandurile pe care le emitem, la vibratiile lor. Cand avem ganduri pozitive noi ne simtim bine, plini de vitalitate si energie, iar cand avem ganduri negative avem impresia ca nimeni si nimic  nu mai poate schimba situatia. Dar noi insine suntem aceia care putem schimba situatia, prin simpla schimbare a vibratiilor pe care le-am emis. Gandurile negative precum teama, indoiala, convingerile care ne limiteaza, frica de toate felurile, de sanatate, de boala, singuratate, vinovatie, descurajare, depresie, ne influenteaza viata.
    Daca luam decizia sa ne simtim bine si ne aducem aminte de ceea ce ne dorim cu adevarat, inlaturand constient gandurile negative, vom asista la o imbunatatire a situatiei, respectiv a realitatii.

vineri, 22 mai 2015

Ma simt bine facand ceea ce fac.




  Ma las dus cu usurinta de curentul vietii.

   Imi pastrez atitudinea de seninatate in timp ce trec prin cele mai variate experiente. Orice lucru poate fi facut in diferite moduri. Atunci cand avem mari realizari, ne bucuram. Atunci cand realizarile nostre nu sunt foarte mari, ne bucuram. Chiar daca nu avem nicio realizare, tot ne bucuram. Tot ceea ce facem este perfect in momentul respectiv. Noi nu "trebuie" niciodata sa facem ceva anume. Exista insa lucruri mai bune decat altele, pe care le-am putea face. Noi avem intotdeauna de ales. Viata este o aventura, iar Universul este intotdeauna de partea noastra!
                                                                                                                              LOUISE L. HAY

                            


vineri, 15 mai 2015

Marele mister!



   "Te simti pregatit sa traiesti din nou magia vietii? Sa traiesti in fiecare zi plin de entuziasm si de miracole, la fel ca un copil? Daca da, pregateste-te sa devii un magician".

    Minunarea, miracolele si entuziasmul sunt rezultatul recunostintei. Magia vremurilor de cand eram copii si ni se intamplau lucruri si situatii magice care ne umpleau de minunare si entuziasm, poate fi la realitate si acum.Daca facem o corelatie adanca in trecut punandu-ne mintea la contributie si constientizarea momentului prezent, foloindu-ne de inspiratie si de acele momente in care am fost recunoscatori, ne dam seama ca magia exista si daca o folosim, putem trai o viata de vis.
     Cum devenim magicieni? Aceasta poveste a fost inceputa  acum 2000 de ani - un mare mister. Acest mister nu este altceva decat recunostinta. Daca ne aducem aminte  de Evanghelia dupa Matei din Noul Testament, vedem urmatorul pasaj: "Celui care are i se va mai da, si astfel va trai in abundenta. Celui care nu are i se va lua chiar si ceea ce are". "Celui care isi exprima recunostinta i se va mai da, si va trai in abundenta. Celui care nu-si exprima recunostinta i se va lua chiar si ceea ce are".
     Exprimandu-ne recunostinta, zi de zi, in toate activitatile pe care le desfasuram, fie acasa, la servici, in relatiile cu oamenii, in familie si oriunde, inainte sa le desfasuram cat si dupa, ne poate transforma viata ca prin magie. Prin urmare, recunostinta este cheia care descatuseaza dorintele noastre, ca ele sa devina o forma fizica. Aceasta opereaza cu o lege universala, cea mai puternica din univers - Legea Atractiei. De aici rezulta ca tot ceea ce gandim si multumim anticipat, atragem in viata noastra acele situatii, oameni, locuri care sa corespunda cu gandurile la care ne-am concentrat cel mai mult.
     Se zice ca aceasta cunoastere a fost ascunsa intr-un text sacru acum 2000 de ani,dar acum din ce ince mai multi oameni descopera ca recunostinta este o stare de spirit si daca face parte din viata noastra zi de zi incepem sa ne spunem o noua poveste de viata..Insa ea are o formula, un cuvant magic: MULTUMESC.
   - Hai, spune chiar acum noua ta poveste de viata imbunatatita care sa inceapa cu MULTUMESC!

luni, 4 mai 2015

Luciditate absoluta


   "Aceasta este prima zi a restului experientei mele din aceasta viata. Principala mea intentie este ca, incepand din acest moment, sa caut numai acele motive care ma fac sa ma simt bine. Doresc sa ma simt bine. Nimic nu este mai important pentru mine decat sa ma simt bine".

   Ca sa intelegem mai bine, starea de bine necesita o luciditate absoluta asupra experientelor actuale, a momentului prezent. Tot ce facem, sa facem din prisma unei atitudini pozitive, sa fim constienti asupra deciziilor, asupra modului de a gandi. Sa privim fiecare moment ca pe un nou inceput al unei noi vieti, sa alegem ganduri care sunt in armonie cu dorintele noastre. Cu cat emitem ganduri care ne fac sa ne simtim bine, cu atat atragem situatii care ne fac sa ne simtim bine, creand astfel o energie pozitiva si o aliniere energetica cu cel care suntem cu adevarat. Daca ne indreptam atentia spre ceea ce ne face fericiti, chiar si imaginativ, prin lege, vom ajunge sa ne bucuram de aceasta experienta si de o crestere spirituala. Daca mentinem aceasta aliniere energetica, ganduri deliberat alese din perspectiva dorintelor noastre, cu atat invitam in viata noastra numai situatii care sa ne faca sa ne simtim bine, relatii armonioase, care ne completeaza pe anumite nivele ale vietii, oameni care ne ajuta in diferite activitati, deci momente cu adevarat fericite, momente de luciditate absoluta.

vineri, 1 mai 2015

Transformarea interioara



 "Noi avem capacitatea de a ne schimba destinul personal, ca avem acces la un fel de panou cu butoane ce controleaza diferite perechi de emotii opuse, cum ar fi fericirea si tristetea. Avem capacitatea de a ne folosi de aceste parghii asa cum dorim, creand sau amplificand sentimente pozitive si respectiv reducand la minim volumul emotiilor negative distructive".

    Daca vrei sa fii un alt om, mai bun, mai intelept, mai fericit si mai sanatos, opteaza sa te schimbi pe tine insuti.
     Multi oameni sunt convinsi ca ceea ce nu le merge bine in viata, se datoreaza celor din jurul lor. Adevarul este exact invers. Ce nu merge bine in viata lor, este datorita perceptiei si a modului de a gandi.
    Orice persoana poate sa se schimbe daca doreste sa fie alt om Sunt oameni care si-au transformat viata; de la pesimism la optimism, de la rau la bine, de la ura la iubire si de la boala la sanatate. Toate acestea s-au datorat schimbarilor pe care si-au dorit sa le faca in viata lor.
    Daca ramai ceea ce esti acum, nu vei avansa in nici o directie, mai rau, viata ta va ramane la fel cum este acum si vei trai o viata monotona fara nici o satisfactie personala.
    Daca optezi sa te schimbi pe tine insuti si sa te uiti mai adanc in interiorul tau, vei deveni pe zi ce trece un alt om; mai sanatos mai fericit cu ganduri constructive si pline de iubire.
    Pentru aceasta transformare, ramai conectat la momentl prezent si fi constient in fiecare zi la ceea ce vrei sa fi, sa ai, apeland la emotii pozitive, afirmatii, ganduri constructive si cultivarea credintei ca Universul iti va da tot ceea ce-ti doresti.
   

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...