luni, 28 aprilie 2014

Aspecte negative ale realitatii


  Daca in viata noastra a aparut o situatie negativa si nu ne orientam gandurile spre o situatie pozitiva, vom atrage foarte repede alte ganduri de acelasi fel legate de acelasi subiect. Astfel, daca discutam si cu altii despre subiectul respectiv, iar ei la randul lor il dezbat mai departe si chiar isi aduc aminte de trecutul lor nu prea bun, atunci ne trezim dintr-o data, intr-o perioada scurta de timp, ca nu mai scapam de aceleasi ganduri despre acelasi subiect. Mai mult, ne trezim intr-o situatie reala despre subiectul discutat si ne intrebam " de ce oare tocmai eu ? "
    Explicarea repetata si continua a problemei, nu face decat sa perpetueze si mai mult problema.

vineri, 25 aprilie 2014

Ne cunoaștem cu adevărat pe noi înșine ?


Să ne cunoaștem cu adevărat pe noi înșine este un pas important pentru direcția devenirii noastre, să ne analizăm și să ne evaluăm, să ne uităm adânc în interiorul nostru și să ne punem întrebarea : Ce ne dorim cu adevărat de la viață ? gândindu-ne apoi, ce mijloace putem folosi pentru a ne îndeplini dorințele. Fie că este vorba de serviciu, de prieten, de familie sau orice dorință care se aprinde în noi.
Fiecare dintre noi avem o istorie a noastră, o istorie a realității pe care am avut-o până acum și fiecare ne dorim să ne schimbăm povestea realității pe care o avem dorindu-ne una mai bună, mai fericită, mai plina de iubire, mai îmbelșugată, mai prosperă.
Poate ne dorim ceva pentru care nu suntem pregătiți, nu avem abilități, poate nu avem calitatea respectivă, avem alte calități pe care nu le-am descoperit, poate există ceva care nu are legătura cu menirea nostră pe acest pământ. Rolul nostru este să ne uitam adânc în interiorul nostru până găsim ceea ce căutăm : acele abilități, acele calități, acele dorințe care să ne reprezinte pentru ce ne dorim cu adevărat în această viață.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

luni, 21 aprilie 2014

Legenda iepurașului de Paște.


  Am citit diverse lucrări din numeroasele legende ale iepurașului, însa m-am oprit la legenda unei zeițe anglo-saxonă, pe care o chema Eastre. Legenda spune că zeița Eastre a găsit o pasăre și a transformat-o într-o iepuroaică care făcea ouă, dupa care zeița în fiecare primăvară vopsea ouăle.
Legenda iepurașului  care făcea ouă simbolizează fertilitatea și a fost adusă în jurul anului 1590 de germani în America. Se spune ca iepurele este un mesager sacru al divinității în multe culturi. Iepurașul de Paște trezește în mintea fiecărui om amintirile copilăriei, cadourile aduse de acesta și datina de a vopsi ouă roșii ( acum în zilele noastre ouăle se vopsesc în culori cât mai atrăgătoare ).
   Aceste ouă au și ele o legenda a sa : ouăle simbolizează mormantul în care a stat Mântuitorul Isus Hristos, ciocnirea ouălor simbolizează deschiderea mormântului, iar culoarea roșie  cu care se vopsesc ouăle simbolizează sângele lui Isus Hristos care l-a vărsat pentru noi.
   Legendele mai spun că doar primăvara tradiția iepurașului are legătura cu luna, deoarece iepurele era un simbol al lunii, iar ciclurile lunii ne arată când trebuie să sărbătorim în fiecare an Paștele.

Foto: Internet
Text: Gabriela Bogdan

vineri, 18 aprilie 2014

O reflexie de SFINTELE PAȘTE.


      Această reflexie are ca scop să ne stimuleze gândurile în această sărbătoare creștină de Învierea Domnului Isus Hristos !

              " Iubirea pe care o dăruiesc este iubirea pe care o primesc.

   Dacă mă iubesc și mă accept necondiționat pe mine însămi, aici și acum, cu toate așa-zisele mele defecte și slăbiciuni, îmi este la fel de ușor să îi iubesc și să îi accept necondiționat și pe ceilalți oameni. Atât timp cât îi pun iubirii mele condiții înseamnă că nu sunt liber sa iubesc. " Te voi iubi dacă.. " înseamnă că nu te iubesc deloc, ci doar încerc să te controlez. De aceea, învăț să mă eliberez de nevoia de a-i controla pe ceilalți oameni, permitându-le tuturor să fie ei înșisi, așa cum doresc. La urma urmelor, cu toții ne luptăm pe calea aleasă, încercând să facem pace cu noi înșine și făcând tot ce ne stă în puteri ținând cont de nivelul nostru actual de înțelegere, de cunoaștere și de luciditate. Cu cât numărul celor care se vor deschide în fața iubirii necondiționate va deveni mai mare, cu atât mai ușor ne va fi tuturor să ne conectăm cu noua putere spirituală care se trezește în noi și care ne stă la dispoziție. Vizualizez o atmosfera generalizată de bunăvoință care acoperă întreaga planetă și care ne ajută să ne transformăm conștiința și să trecem de la frică la iubire. "
                                                                                                            Louise L. Hay

     Vă doresc un PAȘTE  FERICIT , iar lumina sfânta și iubirea să vă însoțesca mereu !

Gabriela Bogdan
             
                                                         

luni, 14 aprilie 2014

Efectele iubirii


   " Iubirea vindeca tot ce atinge, iar lumea in care traim are nevoie de vindecare "

     Dupa cum stim, iubirea este una dintre emotiile pozitive alaturi de credinta . Este un sentiment complex, neconditionat si fara limite.
     Emotia iubirii lasa inimii si sufletului o urma puternica, chiar si dupa ce aceasta a trecut. Ea daca a venit o data in viata noastra, poate sa vina si sa plece de nenumarate ori, prin diferite experiente de viata.
  Fiecare dintre noi cunoastem iubirea autentica si urmele care sunt lasate asupra inimii si sufletului. Ea ne face sa fim plini de energie, ne da putere si atunci cand suntem in intuneric.
   Iubirea vindeca, hraneste si are un efect uluitor asupra trasaturilor de caracter. Acestea se vad, imblanzeste, lumineaza si infrumuseteaza fata... de aceea, cand iubirea predomina in viata noastra si noi la randul nostru o iluminam pe a altor oameni.
   Iubirea gaseste solutii la toate problemele noastre. Prin iubire emitem energii pozitive si astfel ne deschidem in fata tuturor posibilitatilor si usi noi ni se vor deschide.

luni, 7 aprilie 2014

Sarbatorile sunt momente fericite



 " Schimba-ti gandurile cu unele care te fac sa te simti bine si realitatea se va modela dupa chipul si asemanarea lor "

       

  Sarbatorile de Paste se apropie cu pasi repezi, iar noi avem nevoie sa ne simtim bine si sa fim fericiti, sa fim iubiti, sa iubim si sa cunoastem armonia care este acea stare de spirit care ne face sa ne simtim bine, nu numai cu oamenii de langa noi, dar si cu tot ce este in jurul nostru.
   Noi nu trebuie sa asteptam neaparat o situatie fericita ca sa ne simtim bine, noi putem sa ne simtim bine schimbandu-ne si redirectionand gandurile despre ce nu ne dorim, in ganduri despre ce am vrea sa experimentam in realitaea noastra, iar aceste ganduri imbunatatite sa le dorim sa devina o realitate pentru noi. Atunci Legea Atractiei ne va trimite esenta gandurilor la care ne-am concentrat cel mai mult.
   Conectarea cu Universul ( Dumnezeu ) si cu viata insasi, atrage in viata noastra oameni plini de iubire, lucruri, locuri, ne inspira si ne face sa avem un sentiment placut care sa corespunda cu starea de bine .

Foto: Internet
Text: Gabriela Bogdan

vineri, 4 aprilie 2014

Oferă îmbrățișări oriunde mergi!


”Noi avem nevoie de 4 îmbrățișări pe zi pentru a supraviețui, de 8 îmbrățișări pe zi pentru a ne menține și 12 îmbrățișări pe zi pentru a ne continua creșterea. "
                                                   Virginia Satir

Vă ofer în continuare, conținutul unei scrisori adresată autorului Jack Canfield, unul dintre ”cei mai îndrăgiți vorbitori inspiraționali din America, care a scris povești atemporale legate de miracolele care se produc în fiecare zi ".

         " Dragă Jack ,

Mi-am început ziua într-o STARE DE SPIRIT destul de proastă. Prietena mea Rozalind a trecut pe la mine și m-a întrebat dacă am de gând să practic astăzi tehnica îmbrățisărilor. Am mormăit ceva, dar apoi am început să mă gândesc mai serios la tot ce ne-ai învățat în decursul săptămânii. Am recitit paginile pe care ni le-ai dat și am simțit cum mi se strange inima la gândul de a-mi îmbrățisa colegii de muncă. În cele din urmă, m-am DECIS să fac din această zi, o "zi a îmbrățișărilor”, așa că am început să-i îmbrățișez pe clienții care treceau pe la casa de marcat. Era minunat să vezi cum se luminau la față majoritatea oamenilor. Un student a sărit chiar pe tejghea și a început să danseze. Au fost câțiva clienți care s-au întors și m-au rugat să-i mai îmbrățișez o data. Doi colegi de muncă de la departamentul de service care nu și-au vorbit niciodată au fost atât de surprinși încât ceva mai târziu i-am văzut pe coridor vorbind unul cu celălat și râzând. Cred că i-am îmbrățișat pe toți cei de la Wharton Business School, iar STAREA mea proastă de azi dimineață, inclusiv anumite dureri fizice pe care le aveam mai devreme, au dispărut ca prin farmec. Îmi pare rău că m-am lungit cu vorba, dar experiența de astăzi m-a umplut de ENTUZIASM. Partea cea mai frumoasă a fost atunci când cel puțin zece oameni s-au îmbrățișat simultan în fața casei mele de marcat. Nu-mi venea sa cred ce se întâmplă."

                                                                                               Cu drag Pamela Rogers

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...