vineri, 24 septembrie 2021

Mă iubesc și mă accept așa cum sunt!

 


Să afirmăm: ” Mă iubesc și mă accept așa cum sunt”. Simțim aceste cuvinte în interiorul nostru? Suntem de acord cu această afirmație? sau simțim neîncredere, îndoială, descurajare, neacceptare de sine, nemulțumire, critică. Când te te uiți în oglindă îți place ce vezi? sau vezi doar defecte, imperfecțiuni și nemulțumire. Daca nu poți să te uiți în oglindă și să afirmi ”mă iubesc și mă accept așa cum sunt” înseamnă că nu-ți place ce vezi în oglindă, ba mai mult critici și nu te accepți așa cum ești, înseamnă că ce vezi în oglindă nu iubești: te urăști, te condamni și te subapreciezi. Pentru faptul că nu ești mulțumit(ă) de tine și nu te accepți așa cum ești, tu simți că nu ești iubit(ă), nu te simți acceptat și dai vina mereu pe alții când ceva nu merge bine în viața ta.

Oprește gândurile care îți otrăvesc mintea. Oprește-te un minut și gândește. Atunci când te iubești pe tine însuți așa cum ești, te simți bine în pielea ta, nu te critici, nu te învinovățești, nu-ți faci probleme despre cum arăți, faci mai multe lucruri pentru tine, ai grijă mai mult de tine - de corpul și mintea ta-, îți pasă despre cum te simți, îți pasă ce mănânci și ce bei pentru că ai grijă de organismul tău și îți dorești să te simți bine oriunde și oricând. Atunci când te accepți pe tine însuți, nu mai ai convingeri negative, nu te mai apasă teama, nu te mai critici și ești mulțumit(ă) de tot ceea ce faci. Atunci când te iubești și te accepți așa cum ești, te eliberezi de gânduri negative, percepi lumea altfel și-ți place cum este această lume văzută din iubirea de sine.

Cu toții avem o putere, o voință, care dacă o accesăm ne trezim la adevărata viață, ne deschidem mintea, o purificăm, gândurile se schimbă și ele, devin frumoase și fericite, îți umple corpul și conștiința cu sănătate și vitalitate. În fiecare zi să facem ceva special pentru noi înșine, să ne iubim mai mult și să ne eliberăm de convingerile care ne limitează și nu ne dă voie să fim fericiți.

Eu mă iubesc, mă aprob și mă accept așa cum sunt!

Sursă foto: Internet

Gabriela Bogdan

marți, 14 septembrie 2021

Propria atitudine.


 Întreaga lume de pe planetă s-au confruntat de-a lungul timpului cu boli, lagăre, pandemii, sărăcie și alte probleme și situații. Cei care au supraviețuit au fost oamenii cei mai puternici psihic și mental, cei care au înlăturat frica, s-au detașat de situație și au sperat într-un viitor mai bun și fericit.

Doctor Victor Frankl, un psiholog,trimis de către naziști într-un lagăr de concentrare, în timpul celui de-al doilea război mondial, a scris în cartea sa ” Omul în căutarea semnificației” următoarele rânduri: ” Toți cei care am trăit într-un lagăr de concentrare, ne mai amintim încă de cei care mergeau printre barăci, oferindu-le altora mângâiere și ultima lor bucată de pâine. Nu au fost foarte mulți, dar au existat și au demonstrat dincolo de orice tăgadă, că omului îi poți lua orice, dar nu și libertatea sa supremă: aceea de a-și alege propria atitudine indiferent de circumstanțele în care se află”.

Ca să înțelegem mai bine o situație, începem de la ideea că, gândurile atrag alte gânduri de același fel, afirmă Legea Atracției. Gândurile excesive asupra unei situații sau a unei boli sau pur și simplu, orice gând excesiv susținut o anumita perioadă de timp atrage în consecință alte gânduri negative similare. Indiferent în ce situație ne aflăm, propria noastră atitudine va reflecta în viața noastră și în felul în care ne simțim. Propria noastră atitudine, la modul general trebuie să fie pozitivă, să ne detașăm de frică, de teamă, să ne eliberăm de convingerile limitatoare, să știm să facem un salt de la gândurile negative la gânduri pozitive, pur și simplu să ne antrenăm mintea, s-o facem puternică, ca ea să ne ajute în perioade critice. Toate emoțiile și gândurile negative pun stăpânire pe corpul și mintea noastră, de aceea este important să lucrăm cu echilibrul. Atunci când suntem echilibrați în gândire dar și în fapte, circumstanțele se schimbă și ele, propria noastră atitudine îmbunătățită v-a oglindi realitatea noastră.

Sursă foto: Internet

Gabriela Bogdan

duminică, 5 septembrie 2021

Când emitem un gând, emitem o vibrație!

 


Cât de minunat! Trebuie doar să constientizăm acest lucru, dacă am învățat până acum despre natura gândurilor. Noi nu putem deține controlul tuturor gândurilor, dar putem să simțim emoțiile când suntem bine și când suntem mai puțin bine. De aici rezultă că, gândurile nu au efect imediat. Putem să ne schimbăm gândurile de câte ori dorim.


  Chiar dacă gândurile nu acționează imediat asupra realității noastre, dacă un singur gând emis de noi este susținut o perioadă suficient de mare asupra unui subiect, atunci aceste vibrații emise gândului predominant, începe să atragă alte gânduri și idei de același fel, conform legii Atractiei. Si cu cât energia lor continuă, legea atractiei atrage alte gânduri si idei similare si tot asa, până când gândul emis devine un gând puternic pentru a începe să ia formă fizică. Dar sa nu uităm că, gândul este susținut de o emoție si este cea mai mare putere si energie care poate inconjura tot universul, pentru că atunci când emitem un gând, emitem o vibratie. Iar această vibrație are o anumită frecvență care trebuie să fie pe aceeași lungime de undă cu dorintele noastre.
.
  De aceea, putem fi bucuroși că gândurile nu au efect imediat, important este ceea ce gândim si să conștientizăm acest lucru.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...