miercuri, 20 octombrie 2021

”Fericirea este un obicei - cultiv-o”!

 




Titlul aparține scriitorului Elbert Hubbard. Ca să-l citez și pe Sfinția Sa Dalai Lama: ”Fericirea nu este ceva gata făcut. Ea vine din propriile tale acțiuni”. 

Cu alte cuvinte fericirea, starea de bine și sănătatea trebuie cultivate pentru că depind una de alta: o minte sănătoasă într-un corp sănătos. Ele trebuie să devină o obișnuință în viața noastră, zi de zi, nu doar când avem nevoie de ele. Este mai ușor sa întreținem decât să tratăm. Atunci când vrem să tratăm ceva pentru care nu ne-am dat interesul este mult mai greu, pentru că mintea noastră nu este obișnuită să gândească în alți termeni, mai pozitivi și este mai greu sa restabilim echilibrul energetic și să revenim la starea de dinainte și să revenim la pacea interioară. O atenție deosebită trebuie să acordam obișnuințelor nesănătoase și a gândurilor negative. De ce nu ne-am face un obicei să gândim sănătos și pozitiv, obișnuințe creatoare benefice pentru minte, corp și suflet?  Noi nu trebuie să ne monitorizăm toate gândurile, doar să fim atenți la cele negative atunci când apar, sa le conștientizăm și să le dăm drumul, să ne detașam de ele. Emoțiile negative care apar, ne avertizează cu suficient timp înainte despre felul în care ne simțim. Avem timp suficient să ne detașam de ele, să le dăm drumul din mintea noastră pentru a nu se instala în corpul nostru. În acest caz, știm cum ne simțim, daca ne simțim bine sau rău. În cazul în care emoțiile sunt negative le putem înlocui prin simpla schimbare cu alte emoții pozitive: ” ce ar fi dacă”...? Răspunsul trebuie să fie pozitiv înlocuit de emoția negativă. Este un proces sănătos pentru e cultiva mai mult fericirea, sănătate și starea de bine, pentru că atunci când cultivăm aceste emoții pozitive, emoțiile negative ori nu ne va mai putea domina mintea, ori vom scăpa repede de ele.

În fiecare zi de cum ne trezim, primul obicei să fie cel al recunoștinței. Atunci când ne exprimăm recunoștința pentru toate lucrurile din viața noastră, ne este foarte ușor să observăm câte alte mii de lurcuri frumoase avem în viața noastră și în jurul nostru. Plecând de la acest obicei, încet, încet v-a fi ușor să cultivăm însăși fericirea. Pentru că se leagă una de alta, atunci când cultivăm fericirea, starea noastră interioară v- a fi și ea fericita, dar și sănătatea ne v-a mulțumi, iar corpul v-a radia de atâta fericire. Deci, haideți să enumerăm toate lucrurile din viața noastră pentru care suntem recunoscători!

Sursă foto: Internet

Gabriela Bogdan

2 comentarii:

  1. Cultivarea recunoștinței și a gândirii pozitive aduce fericire și sănătate durabile, transformându-le în obiceiuri benefice pentru minte, corp și suflet.
    - Sunt recunoscător pentru fiecare zi în care pot să iubesc, să învăț și să contribui la binele celor din jurul meu. 👌

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc! Recunostinta face sa primim mai mult din lucrurile pentru care suntem recunoscatori si face sa avem acea stare de spirit fericita.

    RăspundețiȘtergere

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...