marți, 29 august 2017

Gândurile pozitive în sănătatea noastră.


  " Vindecătorii holistici precum Louise Hay, Deepak Chopra, Norman Cousins și alții, au scris cărți minunate despre puterea de regenerare a organismului prin focalizarea asupra ideii de sănătate".

  Autoarea Louise Hay prezinta în cartea sa recomandări pentru vindecare în funcție de boala, cauze posibile și noul tipar mental și despre tipare mentale pentru fiecare organ în parte.

   Ca sa întelegem mai bine,sănătatea noastră depinde în cea mai mare parte de gândurile și emoțiile noastre pozitive sau negative.

   Astfel, când se instalează o boala sau un disconfort ar fi bine să nu ne mai gândim cum ne simțeam înainte de boală, dacă nu ne-am fi îmbolnăvit ce bine ar fi fost sau că medicamentele nu au efect și altele, un fel de părere de rău, adică acele vibrații negative. Dar e bine să ne imaginăm starea bună de dinainte de boală din prisma echilibrului emoțional și din prisma energetică. Asta nu înseamnă că nu trebuie să luăm medicamente dacă este necesar, dar unele afectiuni sau poate multe sau toate pot fi tratate într-un mod natural și cu ajutorul nostru.Și cu ajutorul nostru împreună cu medicamente prescrise pentru o serioasa diagnosticare vom reuși să ajungem la o mai bună stare fizică, psihică și mentală.
    Primul lucru care trebuie să-l facem este să ne schimbăm starea de spirit, convingerile și credința. Cu ajutorul nostru putem să cultivăm încrederea în sine, speranța, bunastarea fizică și psihică, gânduri pozitive, folosirea imaginației spre o noua viziune a stării noastre de sănătate, spre o vindecare mai rapidă și mai eficientă, autosugestia și de ce nu, tratamentul Placebo.
    Corpul nostru întotdeauna se regenerează in functie convingerile si de tiparele noastre mentale, iar tiparele mentale pot fi schimbate.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

Întotdeauna o lume mai bună!

 Suntem noi înșine persoane responsabile de ceea ce simțim cu adevarat, de tot ceea ce este în jurul nostru și relațiile cu acestea dar ...