marți, 31 martie 2020
Suntem conștienți de gândurile noastre?
Legea Atracției răspunde fără excepție, fie că ne dăm seama, fie că nu. Wikipedia enunță astfel: Două corpuri punctiforme se atrag reciproc printr-o forță direct proporțională cu produsul maselor corpurilor. Astfel, în lumea gândului, legea Atracției, care este una dintre cele mai importante legi ale universului, afirmă că atragem lucrurile la care ne gândim cel mai mult, sau esența lucrurilor la care ne-am gândit, indiferent că sunt gânduri negative sau gânduri pozitive. Legea atracției este una din legile psihologiei care afirmă că lucrurile de același fel se atrag reciproc.
-Cum au loc aceste atracții?
Gândul este o energie. Atunci când ne gândim la ceva, emanăm o energie, o vibrație. Tot ceea ce există este energie. Toți suntem alcătuiți din energie, tot ce există în jurul nostru, în pământ, în apă și in tot universul este alcătuit din energie, acele vibrații aflate în mișcare controlate de legea atracției. Energia sau vibrația pe care o emanăm atunci când ne gândim la ceva formează o emoție în funcție de ceea ce am gandit. Emoțiile, după cum spunea un autor, sunt cei mai mari interpreți vibraționali care ne avertizează dacă suntem în armonie sau în dizarmonie cu gandurile pe care le-am emis.. De aceea, trebuie să învățăm să ținem cont de gândurile noastre, de relația dintre ceea ce gândim și ce se manifestă în viața noastră. În funcție de cum ne simțim, ne dăm seama de ceea ce am gândit. Astfel, atunci când nu ne simțim bine și suntem bombardați de gânduri negative, avem suficient timp pentru a ne schimba gândurile. Datorită legii atracției care afirmă, că, gândurile atrag alte gânduri de același fel, avem opțiunea de a alege alte gânduri, mai pozitive prin simpla mutare a atenției către ceva mai pozitiv și spre altceva și mai pozitiv, până se schimbă starea de spirit, implicit punctul de atracție. La un moment dat ajungem să ne dăm seama că puterea este în noi, că avem puterea de a schimba o situație negativă, astfel încât să ne spunem o nouă poveste de viață, în orice domeniu, mai pozitiva.
Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan
marți, 24 martie 2020
Alege optimismul!
Optimismul este acea stare de spirit pe care putem s-o alegem în orice împrejurare. Ea are capacitatea de a ne schimba starea de spirit și implicit viitorul dar poate și înlătura frica, depresia și alte stări negative. Starea de optimism depinde de ceea ce gândim, de cum ne hrănim gândurile și mintea. Ordinele pe care le dăm și deciziile pe care le luăm influențează subconștientul, trece prin filtrul imaginației, iar imaginația este rezultatul gândurilor. Observăm că tot ceea ce gândim, fie gânduri optimiste, fie gânduri pesimiste ne influențează subconștientul, starea de spirit si implicit viața.
- Buda zicea ”Mintea este totul. Devii ceea ce gândești”.
. Ca să înțelegem mai bine, dacă dorim să devenim o persoană optimistă va trebui să gândim mai optimist, este simplu. Nu putem face ceva fără sa incercm să facem acel ceva. Ca să devenim o persoană optimistă trebuie în primul rând să fim împăcată cu persoana noastră, să ne acceptăm așa cum suntem fără să ne criticăm, să ne complimentăm, să ne prețuim și să ne iubim pe noi înșine, să ne iubim gândurile, pentru că din aceste gânduri se naște o nouă realitate.
Tot ceea ce credem despre viața noastră sunt gândurile pe care le-am emis la un moment dat, iar conform legii Atracției care afirmă că, gândurile de același fel se atrag reciproc, iar legea Atractiei ne dă esența gândurilor care le-am emis. Fie o situație optimistă, fie o stare pesimistă.
Haideți să începem fiecare zi cu optimism, cu recunoștință, cu sufletul împăcat, cu iubire și prețuire. Haideți să transformăm fiecare zi într-o zi magică, să ne bucurăm de tot ce avem, să conștientizăm că lucrurile mici sunt cele care ne aduc bucuria si fericirea în viața noastră și ne pot schimba starea de spirit, că orice activitate desfășurată conștient, cu recunoștință, naște în noi o stare de optimism, înlătură frica și emoțiile negative captive.
Nimc nu este întâmplător. Indiferent de situație, să ne trezim, să conștientizăm că viața înseamna bucurie, veselie, atentie deliberată asupra naturii și a tot ce ne înconjoară și că trebuie să ne acceptăm așa cum suntem în acest moment.
- ” Trezește-te și trăiește” - un alt citat al unei cărți cunoscute din anii 1936 - Wake Up and live! care ne transmite să fim optimiști în fiecare zi, să eliberăm frica și teama care ne cuprinde, o nouă viață optimistă.
Gândurile ne crează realitatea. Legea vieții este legea convingerii. Trăim și suntem, în funcție de convingerile noastre.
Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan
vineri, 13 martie 2020
Iertarea vindecă sufletul.
Ca să putem ierta, trebuie să ne eliberăm de trecut. Ce a fost ieri nu mai contează. Trecutul este o viață moartă. Ceea ce contează este momentul prezent plin de luciditate, sa-l trăim conștienți, să apreciem fiecare clipă, să fim recunoscători, să ne bucurăm de viață cu inima împăcată. Atunci când ne detașăm de trecut, iertăm și ne eliberăm de această povară care încarca inima și sufletul. Orice atașament de trecut ne închide în propria închisoare a mintii și nu ne dă voie să iertăm. Mintea se îndreaptă către acel loc pustiit și întunecat.
Atunci când iertăm pe cineva, ne iertăm inclusiv pe noi înșine, de faptul cum ne-am purtat și ceea ce am adunat in suflet, o povară care locul ei nu este acolo, pentru a distruge sufletul și mintea. Toate starile negative de spirit sunt acumulate în subconștient datorită faptului că nu putem ierta. Toată ranghiunea și răutatea atacă inima și creierul, că trăim acele sentimente întunecate și nu ne putem bucura de viață, de fiecare moment prezent.
Trecutul trebuie să reprezinte doar niște amintiri, atât. Să ni le amintim și să ne detașăm de ele. Orice atașament de trecut conduce la emoții negative captive in corpul nostru și în mintea noastră. Iar atunci când nu suntem capabili să iertăm, nici iubire nu există în noi. De fapt nici un sentiment. Dacă ar exista iubire în noi am putea vindeca o întreagă planetă, dar ne-am vindeca și pe noi înșine. De această iubire ar trebui să ne folosim pentru a ierta și pentru a ne vindeca pe noi înșine și pe cei din jurul nostru. Incapacitatea de a ne detașa de trecut și de a ierta anumite situatii sau oameni, nu ne dau voie să iubim și să ne bucurăm de viață.
Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan
sâmbătă, 7 martie 2020
Astăzi, fi tu vedeta zilei!
Ca să fim vedeta zilei trebuie să ne simțim vedete, să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem fără să ne criticăm și fără să ne vedem defectele. Vedeta trebuie să se simtă plină de iubire în reflectoarele emoțiilor pozitive. Aceste emoții pozitive reflectă caracterul, personalitatea, frumusețea. magnetismul. Armonia interioară ne face să fim conectate cu tot ce este în jurul nostru, inclusiv cu Universul, iar iubirea noastră strălucește în reflectoarele emoțiilor pozitive. Dacă astăzi vrei să fi o vedetă, fă așa fel încât, farmecul tău să prindă viață. Vindecă tot ce atingi prin iubirea cu care ești înzestrată, eliberează iubirea din tine, prefă orice atingere în ceva magic, pentru că iubirea este magică.
Astăzi suntem perfecte așa cum suntem, nici nu trebuie să credem altceva. Astăzi suntem vedete. Astăzi este ziua noastră. Să ne simțim iubite și să iubim la rândul nostru, să fim speciale și irezistibile, adorate și pasionale. Răsfață-te cu feminitatea ta, cu puterea atracției, participă la evenimente minunate, luminează fiecare clipă cu bucuria, bunătatea, frumusețea și iubirea ta în reflectoarele emoțiilor pozitive.
Haideți să deschidem larg brațele și să declarăm că ne iubim și ne acceptăm așa cum suntem în momentul prezent și că ne bucurăm de tot ce ne poate oferi această zi specială.
Astăzi, fi tu vedeta zilei!
La mulți ani!
Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan
sâmbătă, 29 februarie 2020
Vibrația primăverii!
Noile culori ale naturii, un soare mai arzător, ținuta noastră vestimentară care ne fac mai vii, mai veseli, atracția frumuseții, simțurile să fie dezvoltate la capacitate maximă, - toate vibrează în funcție de cum percepem, de cum înțelegem și de cum vedem, de tot ce auzim și tot ceea ce simțim în noul sezon al primăverii. Cu alte cuvinte, ne putem folosi imaginația, ne putem folosi de cele cinci simțuri, pentru a percepe viața așa cum o dorim. Toate aceste calități și trăsături formează o armonie perfectă atunci când le vedem perfecte.
Noi percepem acest anotimp prin simțuri, prin văz, prin auz, prin miros, prin starea de spirit, prin însăși vibrația aerului, al vântului, al soarelui, adierea caldă al vântului îmbrățișată cu cea a soarelui, emană parfumul proaspăt al florilor, copacilor proaspăt înfloriți, al întregii naturi, în general. Auzim doar ceea ce ne face să ne simțim bine, doar ceea ce dorim să vedem, ceea ce este pe aceeași lungime de undă cu dorințele noastre. Emoțiile ne induc aceste simțuri, aceste vibrații către întreg universul.
Știm că emoțiile sunt cei mai importanți emițători ai vibrației fizice. Datorită emoțiilor, noi vibrăm pe o anumită frecvență, de aceea, atunci când avem emoții pozitive, percepem realitatea într-un mod pozitiv și astfel suntem în armonie cu tot ce ne înconjoară. Iar atunci când avem emoții negative, suntem în dizarmonie cu ceea ce ne dorim cu adevărat. Iar ceea ce ne dorim cu adevărat este să ne simțim bine în fiecare moment prezent.
Tot ce ne rămâne de făcut , este să alegem dintre cele două stări și să conștientizăm puterea atracției, a frumuseții vieții, al florilor parfumate și al copacilor, al întregii naturi, al întregii vieți. De unde rezultă o infuzie de primăvară vibrantă cu simfonia muzicii vieții care ne conduc la o muzică celestă a realității.
Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan
joi, 27 februarie 2020
Ora de creație.
Putem să creăm orice: o melodie, o rochiță, o poezie, o pictură...
- Cum începem să creăm? Începem prin a gândi despre ceea ce dorim să creăm. Este primul pas.
Cu alte cuvinte, gândurile ne crează realitatea. De ce nu am emite gânduri deliberate despre ceea ce ne dorim în realitatea fizică? Avem libertatea absolută să ne concentrăm asupra situațiilor care ne fac să ne simțim bine, dar cel mai important este să facem diferența între gândurile pe care le-am emis și rezultatul lor în realitatea noastră.Cel mai important lucru este să emitem gânduri și sentimente care să corespundă dorințelor noastre Și când ne gândim la acest lucru, vibrația gândului emite unde, energii în Univers, iar noi recepținăm sentimente plăcute, o stare de bine și suntem ghidați spre alte gânduri care ne fac să ne simțim bine, iar Legea Atracției ne ajută să trăim situații de același fel, cu diferiți oameni sau situații, sau cu aceleași îmbunătățite.
Suntem liberi să creăm cu ajutorul gândurilor și imaginilor tot ce credem de cuviință care să ne împlinească, tot ce ni se potrivește pentru a ne împlini.Și când facem acest lucru, mulțumim anticipat pentru creația făcută și pe care o vom vedea în viitor.Asta nu înseamnă că stăm nerăbdători gândindu-ne "ce și cum".
Creația deliberată gata construită o predăm Universului lăsându-l să acționeze cum crede de cuviință în maniera sa perfectă. Creația deliberată reprezintă conștientizarea gândurilor care ne fac să ne simțim bine, alegerea lor intenționată și legatura care apare între gânduri, sentimente și rezultatul lor în viața noastră.
Asta înseamnă să creăm deliberat.
Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan
joi, 20 februarie 2020
În fiecare nouă zi, creștem spiritual!
Mută-ți o dată pentru totdeauna centrul atenției de la afirmația: ”Acesta este punctul în care mă aflu” la afirmația ” Nu contează unde mă aflu, întrucât această situație este temporară”. Acesta este principalul mesaj al acestui seminar, concluzia cu care am dori să pleci acasă: situația actuală nu este altceva decât un indicator, la fel ca și contorul tău de gaz. Ai observat cât de rapid se învârte acesta? El nu reprezintă o situație imuabila, ci reprezinta un simplu indicator.
În mod similar, tot ce se întâmpla la ora actuală în viața ta reprezintă un simplu indicator temporar ale unor vibrații temporare. Știm că tu îți spui: ” Mie nu mi se pare chiar atât de temporar, întrucât situația durează de multă vreme”.Ea ți se pare aceeași deoarece tu continui să emiți aceleași vibrații, dar de fapt este nouă. Tu nu trăiești aceeași viață. Trăiești o viață nouă, datorată unor vibrații noi. Drama este că noile vibrații pe care le emani nu diferă cu nimic de cele de dinainte, întrucât te-ai obișnuit să te gândești la viața ta la fel cum te-ai gândit până acum.
Ținând cont de toate experiențele pe care le-ai acumulat între timp, tu te-ai transformat într-o ființă nouă, complet diferită de cea care a trăit în acest mediu de odinioară. Acest mecanism de creștere interioară este universal valabil. El se repetă în fiecare clipă din viața ta, în fiecare nouă zi.
-” Cum pot să ajung din punctul în care mă aflu în cel în care doresc să ajung?” Răspunsul este simplu: privește în direcția în care dorești să ajungi, descrie în cuvinte destinația către care te îndrepți și nu mai privi niciodată înapoi, către locul din care ai plecat.
Esther și Jerry Hicks - Învățăturile lui Abraham
Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!
În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...
-
"Cine spune că răsăritul provoacă fericire nu a dansat niciodată în ploaie". Cu alte cuvinte, nu putem fi fericiți doar d...
-
"Imi gasesc relaxarea, bucuria si vindecarea in lucrurile simple. Contemplu cu iubire natura, iar acest lucru ma invata sa ma co...
-
Este uimitor ce pot sa facă gândurile pozitive! Poate ieri am fost descurajați, triști, posomorâți, dar astăzi am învins orice team...






