sâmbătă, 5 septembrie 2020

O toamnă cu stare de bine!

 
  
  Starea de spirit pe care o avem ne influențează acțiunile. Oriunde mergem și orice facem trebuie să ne simțim bine. Organismul nostru este conceput sa se simtă bine. Atunci când nu se simte bine se îmbolnăvește, nu neapărat de o boală propriu zisă, poate să fie emoții negative, oboseală, stres și alte stări interioare și psihice. Dacă organismul continuă să se simtă rău, el poate fi îmbolnăvit din cauza acestor stări interioare negative. Starea de bine pornește de la gândurile bune, de la gândurile pozitive, de la bucurie, de la conștientizarea tuturor lucrurilor din viața noastră, a oamenilor de langă noi si de la tot ce percepem vizual. Tot ce contează este cum vedem noi situațiile și cum încercăm să ne redresăm atunci când lucrurile nu sunt așa cum ne-am dori.


 Chiar dacă a venit toamna si vremea mohorâtă poate pune stăpânire pe noi, pe psihicul nostru, noi avem puterea de a  alege cum vrem să ne simțim. De a ne alege conștient gânduri care să ne facă să ne simțim bine în orice situație. Atunci când conștientizăm toate gândurile pe care le emitem și emoțiile pe care le avem, putem să operăm în experiența noastră de viață și să ne ghidăm în funcție de aceste emoții și gânduri. Indiferent ce se poate întâmpla în viața noastră, nu putem sări de la emoții negative la o stare de fericire. Lucrurile trebuie luate gradual, putem încet, încet să ieșim din starea de influență și să trecem la o stare un pic mai bună,  la una și mai bună, prin simpla schimbare a gândurilor, din gânduri negative în gânduri din ce în ce mai pozitive. Avem suficient timp la dispoziție pentru a ne schimba starea de spirit, dar cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru noi. Toamna ne așteaptă, toamna ne oferă o sumedenie de situații, de lucruri, de tot ce poate crea natura pentru a ne simți bine cu adevărat.

Sursă foto: Internet
Gabriela bogdan

miercuri, 26 august 2020

Emitem și recepționăm semnale!


 
   Datorită Legii Atracției, care afirmă că primim esența gândurilor pe care le emitem sau că lucrurile de același fel se atrag reciproc, lucrurile sau gândurile care sunt pe aceeași frecvență sau vibrație, noi emitem prin gândurile noastre acele vibrații pe care legea atracției le recepționează și ne trimite ceea ce corespunde acelor vibrații, adică lucruri asemănătoare. Cu alte cuvinte, atunci când emitem gânduri de bucurie și fericire, suntem sănătoși, voioși și plini de energie, tindem să ne simțim în continuare la fel datorită acestei legi a atracției până la prima vibrație schimbată, adică până apar alte gânduri de alt fel. În momentul când gândurile noastre se schimbă în gânduri negative de oboseală, nemulțumire, frica și sunt susținute o perioadă mai lungă de timp, acestea tind să atragă alte gânduri de același fel, iar noi continuăm să ne simțim la fel de rău.


  Deoarece suntem ființe vibraționale, emitem vibrații sau energii ca niște unde electromagnetice. Aceste unde pot fi asemănate cu undele radio. Emitem ceva pe o anumită frecvență și recepționam rezultatul a ceea ce am transmis, adica situații negative sau situații pozitive. În această situație, singurul lucru pe care îl putem face este să știm să ne schimbăm frecvența de vibrație al gândurilor negative, deoarece când emitem vibrații în funcție de starea noastră de spirit, universul simte, recepționează aceste vibrații și răspunde la locul și momentul potrivit. Acest răspuns depinde de intensitatea gândurilor, de convingeri și de durata lor prin însăși experiențele noastre de viață. Indiferent cât de mulțumiți suntem sau nemulțumiți, noi atragem în viața noastră tot ceea ce emitem. Din punct de vedere colectiv, acum noi beneficiem de ceea ce au creat marile noastre genii în trecut, adică tot confortul, aparaturile,electricitatea, caldură cu gaz și alte lucruri pe care le folosim pentru a ne face viața mai usoară și comodă, de a ne bucura de un trai mai bun, mai decent, mai simplu și mai variat ca să putem alege în funcție de preferințe, de dorințe și de împlinire. Lumea a evoluat în toate domeniile. Ceea ce emitem colectiv dar și personal, gândurile noastre colective sau gândurile personale vor avea impact în viitor pentru noi și generațiile viitoare.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

duminică, 16 august 2020

Pace și iubire.

 
  
Scopul meu este să simt o stare de iubire necondiționată pentru fiecare moment prezent.

  Îmi planific zilnic să iubesc, indiferent dacă merg la piață sau la birou, dacă fac o călătorie în jurul lumii sau dacă stau acasă. Una din principalele meniri a tuturor oamenilor de pe pământ constă în vindecarea planetei. Aceasta începe întotdeauna cu vindecarea de sine. Centrul lumii noastre este întotdeauna locul în care ne aflăm.
 Gândurile noastre sunt precum valurile concentrice pe care le face aruncarea unei pietre în apa unui lac. Atunci când creăm în interiorul nostru o stare de armonie și când emitem gânduri armonioase, energia acestora influențează întreaga lume. Ea se transmite altor oameni, locuri și obiecte, care o percep și reacționează la ea. Haideți să ne asiguram cu toții că emanăm numai armonie și iubire.

by  Louise L. Hay
Sursa foto: Internet   

sâmbătă, 8 august 2020

Noi oamenii, suntem energie!

 

  Tot ce există pe pământ și în univers este energie. Această energie emite unde electromagnetice, niște vibrații. Și noi oamenii emitem vibrații în mișcare. Nimic nu este static, totul se mișcă, totul este într-o transformare continuă. Vibrațiile pe care le emitem noi sunt atunci când recepționăm ceva, dar si atunci când transmitem ceva. Vibrațiile pe care le recepționăm sunt în momentul  când ascultăm muzică, vorbim cu cineva, când râdem, când ne ardem, când simțim gustul mâncării și altele, iar vibrațiile când transmitem ceva, sunt acele vibrații ale unor dorințe, bucurii, tristețe, idei, scopuri, planuri, când ne gândim la ceva, care aceste energii se întorc înapoi la noi. Ceea ce transmitem vibrațional, primim înapoi esența aceluiaș lucru, conform legii atracției. Noi ne folosim cele cinci simțuri pentru a recepționa sau a percepe ceva: văzul, auzul, mirosul, pipăitul, gustul, dar cele mai importante vibrații sunt emoțiile noastre. De aceste emoții trebuie sa ținem seama în lumea noastră. Ele ne indică tot ceea ce emitem, energii pozitive sau energii negative. Când ne bucurăm de ceva sau suntem captivați de o activitate, când totul merge bine din punctul nostru de vedere, emitem energii pozitive. Când suntem triști, bolnavi, nervoși, nemulțumiți, emitem energii negative. Totul este energie și totul vibrează. Noi la fiecare moment transmitem semnale, acele energii sau vibrații, in funcție de ceea ce gândim, de starea de spirit, de convingeri. Dar atunci când gândurile noastre sau starea de spirit nu se schimba o anumita perioadă de timp, încep să atragă un corespondent lor, datorită legii atracției care recepționează semnalele noastre. Atunci când gândurile sunt pozitive, suntem în armonie cu tot ce ne înconjoară și nu ne deranjează, nu băgăm în seamă. Pe termen lung atragem aceeași stare de armonie, stare de bine și gânduri pozitive. Atunci când gândurile sunt negative este bine sa le conștientizăm. Avem suficient timp pentru a le schimba, pentru a opri atracția asupra noastră a acestor vibrații negative. Din acest punct de vedere este bine că gândurile nu au efect imediat. Oricând ne putem schimba starea de spirit din gânduri negative, prin a ne gândi la ceea ce ne dorim cu adevărat.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

duminică, 26 iulie 2020

Atragem în viața noastră tot ceea ce gândim.

 
  Legea Atracției afirmă: atragem esența gândului la care ne concentrăm cel mai mult sau ce se aseamănă se adună. Indiferent dacă ne dăm seama sau nu, noi suntem ca un magnet, atragem în continuu. Oriunde ne îndreptăm atenția și ne concentrăm la ea, atragem. Nu putem respinge, chiar dacă ne dorim acest lucru. Legea atracției este bazată pe includere, nu pe excludere. Indiferent de situație avem timp să ne schimbăm gândurile. Au și ele un interval de timp în care pot fi activate semnalele pentru a atrage, de aceea nimic nu are efect imediat. Durează o perioada de timp pentru ca gândurile să atragă alte gânduri de același fel. Noi emitem niște vibrații ca undele radio. În momentul în care ne focalizăm atenția asupra unor lucruri pe care le dorim și nu le avem în viața noastră și observăm din ce în ce mai des lipsa lor, prin intermediul legii atracției, atragem în continuare lipsa lor. Dar dacă, ne focalizăm atenția asupra unor lucruri pe care le dorim, imaginându-ne cu ele ca și cum le-am avea, prin intermediul legii si al credinței, atragem esența  lucrurilor la care ne-am gândit. Sigur, ele nu o să apară în aceeași ordine și situație, ci într-un mod diferit de cel pe care ni l-am imaginat. Dacă continuăm să ne gândim că ne dorim ceva și observăm tot mai mult ca nu-l avem, atragem fără excepție lipsa lor. Și cu cât ne gândim tot mai intens la ce ne dorim, imaginându-ne situații, întorcându-le pe toate părțile, legea Atracției va primi mesajul nostru, vibrația pe care am emis-o, acele unde electromagnetice care se duc in eter, iar noi vom recepționa, vom atrage esența gândurilor pe care le-am emis.
  Fie că ne dorim sau nu, tot ceea ce gândim, includem în viața noastră, fără excepție, atât gânduri negative cât și gânduri pozitive.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

vineri, 17 iulie 2020

Care este principalul scop al vieții?

 

  Principalul scop al vieții sunt dorintele noastre, felul în care ne simțim, iubirea, recunoștința pentru toate lucrurile din viața noastră, recunoștința pentru oamenii pe care îi cunoaștem și care sunt alături de noi, de familie de prieteni. De la toți învățăm și creștem spiritual. Noi înșine dăruim din cunoașterea noastră și ceilalți oameni la rândul lor ne dăruesc din experiența lor de viață. Fără să luăm serios ce ne dorim cu adevărat, trecem ca niște umbre prin viață, să depindem de deciziile altora care ne îndepărtează de cel care suntem cu adevărat. Cu alte cuvinte, ne face să nu ne simțim bine și să oscilăm în dorințele noastre. Nu este nimic rău sa ne dorim lucruri, situații, apoi să ne schimbăm dorințele, fac parte din viață, dar principalul scop al vieții este drumul care trebuie sa ne facă fericiți, impliniți, să ne bucurăm de fiecare moment și de fiecare zi din viața noastră. Zi de zi ne dezvoltăm spiritual, învățăm lecții după lecții și ne folosim mintea pentru a învăța fiecare lecție primită de la viață, de a ne bucura de succesul nostru, dar și de a învăța din eșecul nostru. Fiecare moment și drumul care îl avem de parcurs în această viață depinde de cum ne simțim, de sănătatea noastră, de starea de spirit, de convingeri și de cât de mult ne iubim, ne aprobăm și ne acceptăm în totalitate pe noi înșine. Noi suntem creatorul propriei vieți, atragem esența gândurilor pe care le emitem, iar legea Atracției răspunde fără excepție vibrațiilor pe care le emitem, fie ca sunt pozitive, fie negative, noi atragem, noi includem în experiența noastră de viață, noi răspundem de viața noastră. Principalul scop al vieții este întotdeauna starea de bine. Atunci când ne simțim bine fizic si psihic, drumul pe care îl parcurgem este un drum lin, iar noi mergem bucuroși și voioși pe el.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

sâmbătă, 4 iulie 2020

Fericirea stă în puterea noastră!

   

 "Putem experimenta acest sentiment înăltător oriunde ne-am afla, indiferent de situația în care suntem sau de oamenii din jurul nostru - prin simpla ridicare a levierului fericirii pe Panoul de Comandă al Destinului nostru Personal".

Dacă dorești să fi fericit, trebuie să acorzi mai puțină atenție lucrurilor pe care nu le dorești și mai multă atenție la tine însuți și la lucrurile pe care le dorești. Dacă observi că ești manipulat sau influențat de alții sau de trecut, ia decizia să asculți doar de propriile instincte și de micuța voce interioară. Dacă dorești să pătrunzi într-o lume a fericirii, trebuie să te gândești la ea, să îti imaginezi cum te-ai simți să fi fericit, așa cum crezi de cuviință: oameni, lucruri, situații și tot ce ai visat vreodată. În timp ce îți imaginezi această situație tu trebuie să te simți bine din prisma dorinței, nu din cea a lipsei dorinței , să te bucuri de ceea ce creezi. Ți-ai imaginat? Cum te simți?
    Credem sau nu, noi ne alegem gândurile despre realitatea noastră dar dacă ne-am dat seama că unele gânduri  nu sunt bune, ele pot fi schimbate prin simpla ridicare a levierului fericirii, a stării de bine. Toate emoțiile pe care le avem transmit felul în care ne simțim,a convingerilor, credinței și a sentimentelor. De aceea noi merităm tot ce este mai bun în viață, este viața pe care trebuie s-o trăim.
    Noi generăm gânduri, gândurile generează realitatea.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...