joi, 26 august 2021

13 convingeri care fac ca lucrurile să se întâmple.

 


 1. Să ne analizăm gândirea.

 2. Ceea ce avem în interiorul nostru, va reflecta în viața noastră.

 3. Lumea exterioară este o proiecție a lumii interioare.

 4. Să ne eliberăm de experiențele dureroase care si-au făcut drum la noi în suflet.

 5. Atunci când simțim iubire, avem parte de iubire și evenimente pline de iubire.

 6. Atragem ceea ce gândim în funcție de convingerile noastre.

 7. Yng și yang - sunt binele și răul. Binele învinge răul. Se completează unul pe       celălalt. Să respectăm   legile naturii și să trăim după ele.

 8. Timpul și tot ce ne înconjoară reflectă valoarea pe care noi o artibuim acestora.

 9.Oamenii sunt gândul lui Dumnezeu, iar tot ce avem noi în viața noastră, sunt          gândurile noastre.

 10. Fericirea este o stare de spirit, iar această fericire depinde de starea noastră     interioară care ne    motivează sau nu ne motivează să fim fericiți.

 11. Să gândim în proporții mari: ”Dacă nu știți că puteți atunci nu puteți”.

 12. Lucrurile întotdeauna se întâmplă pentru că noi avem convingerea că se întâmplă.

 13. Dacă credem în miracole, viața însăși va fi un miracol, pentru că asta este   convingerea noastră.


Sursă foto: Internet

Gabriela Bogdan

vineri, 20 august 2021

O stare de spirit pozitivă.

 



Dacă dorești să-ți modelezi propriul destin, trebuie să-ți formezi noi tipare emoționale astfel încât starea pozitivă de spirit să devină o obișnuință pentru tine. În acest scop, trebuie să practici literalmente încrederea în sine, inspirația și credința, gândind și acționând într-o manieră care să reflecte ceea ce simți".  ~by P Mc Cooll ~


Cu alte cuvinte, ca să treci mai ușor prin viață, acceptă realitatea așa cum o ai, cu bune și cu rele. Dacă fugi de ea, adică să o respingi din cauza nemulțumirilor, oriunde vei merge și orice vei face, te vei lua pe tine așa cum ești în momentul prezent și nimic nu se va schimba. Dacă îți accepți realitatea pe care o ai acum, gândindu-te că ea este doar temporară și că totul se schimbă( nimic nu rămâne static, conform legii vibrației), vei putea trece cu ușurință peste toate obstacolele. De fapt, tot ce se întâmplă în jurul tău, totul este temporar datorită acestei legi a fizicii care afirmă că tot ce exista se manifestă prin vibrații aflate în mișcare și controlată de minunată lege a Atracției.Altfel spus, aceste vibrații sunt însuși emoțiile tale, care sunt cele mai puternice vibrații dintre cele cinci simțuri: auzul, văzul, mirosul,gustul și pipăitul.
   Daca îți dai seama de aceste vibrații, și le folosești constient, îți vei putea crea realitatea pe care ți-o dorești și implicit viitorul.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

duminică, 8 august 2021

Odihnă și relaxare.

 


Organismul are nevoie de energie. Energia luată dintr-un somn odihnitor și energia luată dintr-o alimentație echilibrată și sănătoasă. Din punctul meu de vedere recomand următoarele sfaturi:

-Tulburările de somn și greutatea - Atunci când nu suntem odihniți suficient, suntem obosiți și stresați alături de mâncare necorespunzătoare, slabă nutritiv, tind să înlocuiască aceste tulburări cu mâncare peste măsură și dulciuri.

- Un somn calitativ - Atunci când somnul este de calitate, noi ne simțim plini de energie și vitalitate și concentrația minții este la maxim. Indiferent de sarcinile pe care le avem, în fiecare dimineață incepem plini de optimism.

-Să ascultăm muzică - Muzica schimbă starea de spirit și putem s-o ascultăm în orice moment al zilei. Și mai ales seara, o muzică de meditație care induce relaxarea și somnul.

- Somnul de frumusețe - Cine poate și are timp, poate să tragă un pui de somn în fiecare zi la aceeași oră.

- Somnul de după amiază - Diferă un pic de somnul de frumusețe. Pentru cei care se pot încadra în acest interval, sunt foarte obosiți sau trebuie să stea treji până seara tîrziu, acest somn este un plus de putere și energie.

- Somnul bun și odihnitor - Se poate încadra la somnul calitativ. În acest caz, organismul este în formă, puternic și energic și nu dă voie să se îngrașe. Oboseala și lipsa de somn duce la stres, iar creierul pentru a compensa aceste lipsuri, emite semnale de foame si poftă de dulciuri ca în ” Tulburările de somn și greutatea”.

- Somnul mult face bine sau face rău? - Întrebări frecvente la care specialiștii recomandă: 8 ore de somn, 8 ore de muncă și 8 ore de relaxare.

- Relaxare pentru minte și corp - În această categorie intră toate activitățile care ne bucură sufletul și mintea: muzica, dans, artă, pictură, aerobic, plimbări în aer liber, grădinărit, citit cărți sau reviste, vizionarea unui film, relaxare împreună cu prietenii și altele.

- Relaxarea în mijlocul naturii - Cunoaștem faptul că marea, nisipul, copacii și brazii, pădurea mai bine spus ne încarcă de energii pozitive.

- Masajul - Este acea terapie de relaxare care destinde corpul, relaxează mușchii și mintea și dă o stare de bine sub influența aromaterapiei.

Atât timp cât ne iubim pe noi înșine și ne pasă de corpul și mintea noastră, viața noastră este în armonie cu tot ce ne înconjoară, suntem Cel Care Trebuie sa Fim Cu Adevărat și suntem pe aceeași lungime de undă cu dorințele noastre. Viața merge înainte, lin, iar călătoria ei ne face să ne simțim bine și să ne bucurăm de acest drum.

Sursă foto: Internet

Gabriela Bogdan

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...