sâmbătă, 29 februarie 2020

Vibrația primăverii!



 Noile culori ale naturii, un soare mai arzător, ținuta noastră vestimentară care ne fac mai vii, mai veseli, atracția frumuseții, simțurile să fie dezvoltate la capacitate maximă, - toate vibrează în funcție de cum percepem, de cum înțelegem și de cum vedem, de tot ce auzim și tot ceea ce simțim în noul sezon al primăverii. Cu alte cuvinte, ne putem folosi imaginația, ne putem folosi de cele cinci simțuri, pentru a percepe viața așa cum o dorim. Toate aceste calități și trăsături formează o armonie perfectă atunci când le vedem perfecte.

  Noi percepem acest anotimp prin simțuri, prin văz, prin auz, prin miros, prin starea de spirit, prin însăși vibrația aerului, al vântului, al soarelui, adierea caldă al vântului îmbrățișată cu cea a soarelui, emană parfumul proaspăt al florilor, copacilor proaspăt înfloriți, al întregii naturi, în general. Auzim doar ceea ce ne face să ne simțim bine, doar ceea ce dorim să vedem, ceea ce este pe aceeași lungime de undă cu dorințele noastre. Emoțiile ne induc aceste simțuri, aceste vibrații către întreg universul.


  Știm că emoțiile sunt cei mai importanți emițători ai vibrației fizice. Datorită emoțiilor, noi vibrăm pe o anumită frecvență, de aceea, atunci când avem emoții pozitive, percepem realitatea într-un mod pozitiv și astfel suntem în armonie cu tot ce ne înconjoară. Iar atunci când avem emoții negative, suntem în dizarmonie cu ceea ce ne dorim cu adevărat. Iar ceea ce ne dorim cu adevărat este să ne simțim bine în fiecare moment prezent.

  Tot ce ne rămâne de făcut , este să alegem dintre cele două stări și să conștientizăm puterea atracției, a frumuseții vieții, al florilor parfumate și al copacilor, al întregii naturi, al întregii vieți. De unde rezultă o infuzie de primăvară vibrantă cu simfonia muzicii vieții care ne conduc la o muzică celestă a realității.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

joi, 27 februarie 2020

Ora de creație.


  Putem să creăm orice: o melodie, o rochiță, o poezie, o pictură...
- Cum începem să creăm? Începem prin a gândi despre ceea ce dorim să creăm. Este primul pas.
Cu alte cuvinte, gândurile ne crează realitatea. De ce nu am emite gânduri deliberate despre ceea ce ne dorim în realitatea fizică? Avem libertatea absolută să ne concentrăm asupra situațiilor care ne fac să ne simțim bine, dar cel mai important este să facem diferența între gândurile pe care le-am emis și rezultatul lor în realitatea noastră.Cel mai important lucru este să emitem gânduri și sentimente care să corespundă dorințelor noastre Și când ne gândim la acest lucru, vibrația gândului emite unde, energii în Univers, iar noi recepținăm sentimente plăcute, o stare de bine și suntem ghidați spre alte gânduri care ne fac să ne simțim bine, iar Legea Atracției ne ajută să trăim situații de același fel, cu diferiți oameni sau situații, sau cu  aceleași îmbunătățite.
  Suntem liberi să creăm cu ajutorul gândurilor și imaginilor tot ce credem de cuviință care să ne împlinească, tot ce ni se potrivește pentru a ne împlini.Și când facem acest lucru, mulțumim anticipat pentru creația făcută și pe care o vom vedea în viitor.Asta nu înseamnă că stăm nerăbdători gândindu-ne "ce și cum".
  Creația deliberată gata construită o predăm Universului lăsându-l să acționeze cum crede de cuviință în maniera sa perfectă. Creația deliberată reprezintă conștientizarea gândurilor care ne fac să ne simțim bine, alegerea lor intenționată și legatura care apare între gânduri, sentimente și rezultatul lor în viața noastră.
  Asta înseamnă să creăm deliberat.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

joi, 20 februarie 2020

În fiecare nouă zi, creștem spiritual!



 
  Mută-ți o dată pentru totdeauna centrul atenției de la afirmația: ”Acesta este punctul în care mă aflu” la afirmația ” Nu contează unde mă aflu, întrucât această situație este temporară”. Acesta este principalul mesaj al acestui seminar, concluzia cu care am dori să pleci acasă: situația actuală nu este altceva decât un indicator, la fel ca și contorul tău de gaz. Ai observat cât de rapid se învârte acesta? El nu reprezintă o situație imuabila, ci reprezinta un simplu indicator.

  În mod similar, tot ce se întâmpla la ora actuală în viața ta reprezintă un simplu indicator temporar ale unor vibrații temporare. Știm că tu îți spui: ” Mie nu mi se pare chiar atât de temporar, întrucât situația durează de multă vreme”.Ea ți se pare aceeași deoarece tu continui să emiți aceleași vibrații, dar de fapt este nouă. Tu nu trăiești aceeași viață. Trăiești o viață nouă, datorată unor vibrații noi. Drama este că noile vibrații pe care le emani nu diferă cu nimic de cele de dinainte, întrucât te-ai obișnuit să te gândești la viața ta la fel cum te-ai gândit până acum.


  Ținând cont de toate experiențele pe care le-ai acumulat între timp, tu te-ai transformat într-o ființă nouă, complet diferită de cea care a trăit în acest mediu de odinioară. Acest mecanism de creștere interioară este universal valabil. El se repetă în fiecare clipă din viața ta, în fiecare nouă zi.

  -” Cum pot să ajung din punctul în care mă aflu în cel în care doresc să ajung?” Răspunsul este simplu: privește în direcția în care dorești să ajungi, descrie în cuvinte destinația către care te îndrepți și nu mai privi niciodată înapoi, către locul din care ai plecat.

Esther și Jerry Hicks - Învățăturile lui Abraham
Sursă foto: Internet

Gabriela Bogdan

luni, 3 februarie 2020

Subconștientul poate fi influențat!

 

  Pentru început, începem să ne reamintim că mintea conștientă înseamnă tot ceea ce gândim, faptul că putem să alegem între gânduri pozitive și gânduri negative, să conștientizăm tot ce facem, cum se zice ” să fim cu capul pe umeri” și mai înseamnă că poate să influențeze subconștientul. Subconștientul are rolul de a înregistra ceea ce transmite mintea conștientă, adică gândurile și emoțiile. El funcționează în funcție de emoțiile din spatele gândurilor, de gânduri repetate și emoții profunde. Subconștientul poate fi influnțat foarte rapid de gânduri și emoții negative, pentru că doar în acest caz gândurile și emoțiile sunt foarte puternice. Dar atunci când dorim deliberat să influențăm subconștientul pentru a ne amplifica emoțiile pozitive sau pentru a crea, noi trebuie să avem o putere psihica mare pentru a-l influența, la fel și o dorință puternică.

  În momentele critice, atunci când suntem copleșiți de ceva, supărați, cu gânduri negative - atenție -, subconstientul poate fi influentat rapid, pentru că, doar gândurile negative sunt usor de înregistrat în subconștient. Poate să facă ravagii în mintea și corpul nostru. Emoțiile negative se dezvoltă foarte repede și au un impact uriaș asupra subconștientului, respectiv al minții și în cele din urmă, al organismului.


  Datorită subconștientului, dorințele noastre pot fi îndeplinite, dar în acest caz, ele trebuie să fie niște dorințe autentice care nu intră în competiție cu alte dorințe contradictorii, trebuie să fie niște dorințe arzătoare, puternice, din tot sufletul a ceea ce ne dorim cu adevărat. Doar atunci subconștientul poate fi infuențat. Comparativ cu gândurile negative când subconștientul poate fi infuențat repede, depinde de noi înșine. Să nu-l infuențăm atunci când emitem emoții negative ci să-l influențăm pentru dorințele noastre când emitem emoții pozitive. Asemeni rugăciunilor, aceste dorințe pozitive sunt transmise subconștientului ( Dumnezeului ) transformându-le în realitate ținând cont de credință.

  De reținut este faptul că subconștientul poate fi infuențat atât negativ, cât si pozitiv. În funcție de cum este hrănit, subconștientul acționează. Cu alte cuvinte, subconștientul poate fi educat, să-l hrănim doar cu gânduri și emoții pozitive, cu dorințe autentice, cu frumusețe, iubire și tot ceea ce ne face să ne simțim bine. Ce-i poruncim subconstientului, el execută.

 Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...