sâmbătă, 29 mai 2021

Toate gândurile prind viață.


 Toate gândurile sunt energie și vibrează pe o anumită frecvență. Tot ceea ce gândim, tot ceea ce vedem și simțim, tot ceea ce auzim emit vibrații pe o anumită frecvență, pe care corpul nostru le percepe ca fiind emoții. Știm că emoțiile traduc cel mai bine vibrațiile. În functie de gânduri și de cum percepem realitatea, simțim anumite emoții: unele pozitive, altele negative. Ceea ce simțim intens si ceea ce gândim cel mai mult asupra unui subiect, prind viață. Dacă nu suntem capabili să fim conștienți de ceea ce gândim și de ceea ce simțim, să putem să ne reorientăm în direcția pe care o dorim, adică într-o direcție pozitivă, energia lor, dar și vibrațiile cu care sunt emise, vor atrage situații asemănătoare, datorită legii Atracției. Cu alte cuvinte, legea atracției afirmă că atragem în viața noastră acele energii care vibrează pe aceeași frecvență. Altfel spus, atragem esența gândurile predominante, indiferent dacă sunt negative sau pozitive. Dacă învățăm să facem o corelație între cea ce gândim și ceea ce se manifestă în viața noastră, înseamnă că putem să ne reorientăm acțiunile în ce direcție dorim și înseamnă că deținem controlul puterii noastre interioare. Puterea noastră interioară așteaptă ca noi s-o accesăm, s-o dirijăm în direcția dorită, că ne putem descătușa de gândurile negative, de stări emoționale intense și să instalăm pacea interioară.

Sursă foto: Internet

Gabriela Bogdan

duminică, 23 mai 2021

Starea de bine prin sănătate.


 Starea de bine înseamnă sănătate. Tot ceea ce gândim se reflectă în viața noastră, a relațiilor, a iubirii, a corpului și a sănătății în general. Ca să ne simțim bine asupra sănătății, trebuie să includem în viața noastră ca factor principal, mâncarea - o alimentație echilibrată și naturală, exerciții fizice - mișcarea corpului și modul de a gândi - o gândire pozitivă. Toate acestea conduc la o stare de sănătate optimă. Cu alte cuvinte, putem sa ne gândim la:

- Ce mănânc la micul dejun?

- Ce mănânc la prânz?

- Ce voi mânca la cină?

- Ce conține mâncarea pe care o mănânc?

- Mâncarea pe care o mănânc conține fibre, minerale, vitamine, proteine pentru a-mi da energie și vitalitate?

- De câte ori pe săptămână fac exerciții fizice să-mi întind și să-mi pun în funcțiune oasele, mușchii, inima și circulația?

- De câte ori pe săptămână sau pe lună corpul meu este masat pentru a pune în funcține sângele, pentru a debloca așa zisele junghiuri și contracții musculare, pentru a elibera tensiunea acumulată în jurul umerilor care înseamna toată povara pe care o duc? Asta inseamnă starea de bine.

Stim că fiecare disconfort se datorează unui gând negativ. Atunci când ne bucurăm de starea de bine, când ne bucurăm de energie la maxim, viața este mai simplă, mai ușoară și mai frumoasă.


”Când îți umpli mintea cu gânduri pozitive și stomacul cu alimente adecvate, nu poți să nu te bucuri de o sănătate perfectă”


Sursă foto: Internet

Gabriela Bogdan


sâmbătă, 15 mai 2021

Spiritul fiecărei zile, este special.

 


De multe ori momentul prezent este încărcat de magie. Sondajele arată că 90 % din oameni se simt "extrem de presați" de timp (presupun că ceilalti10 % au fost prea ocupați pentru a răspunde la chestionarul sondajului).

Uneori o zi obișnuită poate fi cel mai minunat dar între toate. Elaine Bridge obișnuia să-și ofere o cafea specială în zilele de vineri și întotdeauna simțea o stare de exaltare, până când și-a dat seama că își poate oferi acea cafea sofisticată și poate retrăi acea stare de exaltare  practic în fiecare zi a săptămânii.
    De ce nu ți-ai transforma și tu fiecare zi într-o zi specială?
                                                                                                 Deborah Norville

Cu această ocazie, profit de acest citat pentru a reaminti că schimbările pozitive le putem crea doar noi înșine. Buna dispoziție pe care o creăm poate fi o zi specială. Altfel spus, crearea unor aspecte pozitive  cu atenția deliberată a unor lucruri, situații, aducem spiritul  fiecărei zile, transformându-le în zile speciale.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

vineri, 7 mai 2021

Am putea trăi fără emoții?


Ca să aflăm dacă putem trăi fără emoții, trebuie mai întâi să aflăm ce sunt emoțiile.

Emoțiile sunt acele stări interioare pe care le simțim atunci când suntem bucuroși sau triști, atunci când plângem sau râdem, atunci când mâncăm ce ne place care aduce o savoare papilelor gustative, emoțiile sunt acele vibrații care ne face să ne strâmbăm atunci când nu ne place ceea ce mâncăm, sunt acele vibrații care ni se face pielea de găină la emoții puternice pozitive sau negative, emoțiile sunt acele vibrații de iubire sau atunci când urâm sau nu ne convine ceva. O sumedenie de emoții traduse de cele cinci simțuri: Văzul, auzul, mirosul, simțul tactil și gustul. Emoțiile sunt cei mai mari interpreți vibraționali. Ele ne avertizează atunci când ceva nu funcționează normal în corpul nostru, în mintea și sufletul nostru. Dar putem simți și atunci când radiem de fericire și bucurie: acele emoții care ne încântă inima și sufletul.

Deci, cum ar fi viața fără emoții? Am putea trăi fără ele? Să ne imaginăm cum am vedea lumea fără emoțiile pozitive. Dar fără emoțiile negative? Un exercițiu pe cât de simplu, pe atât de delicat. Fără emoțiile pozitive nu am mai cunoaște bucuria, nu am mai cunoaste fericirea, dragostea și iubirea, nu am mai cunoaște frumusețea naturii și a cerului. Dacă nu vor mai exista aceste emoții pozitive, nu vom cunoaște nici emoțiile negative. Am trăi o viață fără culoare, fără miros, fără gust, fără simțuri, fără energie,fără pasiune, fără creație și fără dorințe. Un lung șir de emoții de care avem nevoie în viața noastră pentru a simți că suntem vii, pentru a putea alege între bine și rău, pentru a putea alege între iubire și ură, și pentru a trăi așa cum ne dorim. Fără aceste emoții, omenirea s-ar scufunda în întuneric, într-un întuneric mental și o paralizie fizică. Cred că nu ne-am mai putea numi ”oameni”, acei oameni creați de Dumnezeu și înzestrați cu tot ce le este necesar pentru a fi fericiți.

De aceea, emoțiile, atât cele negative cât și cele pozitive, ne ajută să ne creăm realitatea, să putem alege între bine și rău, să experimentăm starea de bucurie, starea de fericire, să conștientizăm emoțiile negative și să putem alege tot ce este bun pentru noi.

Nu am putea trăi fără emoții, ne-am târâ pe o planetă aridă, cenușie și înghețată sufletește.

Sursă foto: Internet

Gabriela Bogdan
 

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...