sâmbătă, 21 septembrie 2019
Acum suntem bine, este tot ce contează!
Tot ce contează este să fim conștienți de momentul prezent. Atunci când apreciem momentul prezent, suntem bine, ne simțim bine fizic, psihic si spiritual. Trecutul este o viață moartă, dar din care, pe anumite nivele ale fiintei noastre, putem rămâne fie cu păreri de rău, fie cu amintiri plăcute, fie cu lectii învățate. Dar acum momentul prezent este cel care contează. Ce a fost de învățat s-a învățat. Momentul prezent este cel care ne dicteaza viitorul. Din acest moment noi ne creăm realitatea, prin vise, dorinte, gânduri, scopuri, dar mai ales avem libertatea absolută să gândim ce ne dorim cu adevărat, să gândim din prisma a ceea ce ne dorim cu adevărat si ne face să ne simțim bine.
În aceste gânduri să punem tot sufletul și bucuria și să credem. Să emitem vibrații noi, mai bune, îmbunătățite față de cele anterioare, să simțim entuziasmul și satisfacția acestor noi gânduri. Să ne aducem aminte că fiecare moment prezent are cu el multă recunoștință, apreciere, iubire și prețuire. Să deschidem larg brațele și să îmbrățișăm fiecare clipă, pentru că din această clipă se naște o nouă realitate, o nouă poveste de viață. Fiecare detaliu al poveștii pe care ne-o spunem în fiecare zi să fie așa cum o dorim cu adevărat, să alegem din toate gândurile doar acelea care ne modelează viitorul. Avem libertatea de a alege o nouă poveste de viață îmbunătățită care să reflecte dorințele noastre.
Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!
În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...
-
"DETAȘEAZĂ-TE ȘI LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ ACȚIONEZE" Nu voi mai căuta ajutorul plin de iubire al Tatălui meu ...
-
Toate gândurile pe care le emitem crează și atrag alte gânduri de același fel. Atunci când gândim ceva conștient, fie pozitiv, fie ne...
-
O convingere este un gând la care îi dai atenție o perioadă mai lungă de timp. Dacă apare un gând nou și nu-i dai atenție, nu se act...
Hay que disfrutar del presente, muy buena reflexión, que tengas un lindo día 😘
RăspundețiȘtergere