vineri, 21 septembrie 2018
Curățenia de toamnă.
În timp ce ne concentrăm asupra gândurilor, unii dintre noi mai mult, alții mai puțin, fiecare cum dorește să se simtă, despre cum ne simțim, ce nemulțumiri avem, să nu uităm să facem și o curățenie a lor. Nu trebuie să așteptăm un anumit anotimp ca să facem curățenie în casă și mai ales în gânduri. Ceea ce gândim reflectă atât în casă, cât si in felul în care ne simțim. Nu trebuie să ne îngrijorăm datorită gândurilor pe care le avem și nu ne dă pace. Trebuie doar să le facem să dispară, ca un noruleț pe cerul senin a unei zile de vară. Când gândurile noastre sunt pline de iubire și armonie, la fel vom avea și în casa și viața noastră. Iar când ne simțim bine în gând și suflet într-o manieră care ne împlinește, de care suntem mulțumiți sufletește, totul va vibra și în casa noastră.
Dar ele nu au impact doar asupra noastră, ci si asupra gândurile altor oameni și cu sufletul lor. Indiferent de locul în care locuim, locuim în primul rând în inima noastră. Dacă inima noastră este împăcată cu ea însăși, totul este un echilibru și o armonie pretutindeni. Dacă fiecare la rândul nostru facem aceasta curațenie și fiecare ne iubim pe noi înșine cu adevarat, atunci și căminul nostru va straluci în toata splendoarea sa de frumusețe și pace.
Întotdeauna când ne gândim să facem curat în casă, să începem întotdeauna cu noi înșine,inclusiv în gândurile și mintea noastră.
Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan
.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!
În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...
-
"DETAȘEAZĂ-TE ȘI LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ ACȚIONEZE" Nu voi mai căuta ajutorul plin de iubire al Tatălui meu ...
-
Toate gândurile pe care le emitem crează și atrag alte gânduri de același fel. Atunci când gândim ceva conștient, fie pozitiv, fie ne...
-
O convingere este un gând la care îi dai atenție o perioadă mai lungă de timp. Dacă apare un gând nou și nu-i dai atenție, nu se act...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu