Punctul de atracție este întotdeauna momentul prezent.
Dacă suntem conștienți întotdeauna de ceea ce gândim clipă de clipă, noi putem să ne dăm seama de vibrațiile pe care le emitem, să le conștientizăm, iar dacă sunt vibrații (emoții) negative, le putem direcționa într-un mod pozitiv. Orice gând pe care îl emitem acum, punctul de atracție este tot acum.
Ca să înțelegem despre ce vorbim, punctul de atracție, adică forța Atracției Universale.
Orice gând emis despre o situație pe care nu o dorim asociată cu o stare de disconfort, este datorită gândurilor pe care le-am emis în acel moment.
Din acest punct de vedere, ceea ce interpretăm ca fiind personal, ne poate influența viata. De aceea, tot ce trebuie să facem, este să fim conștienți cum ne simțim când ne gândim la ceva; ne simțim rău sau bine, suntem bucuroși sau triști? În acest moment ne schimbăm deliberat acele gânduri într-o direcție care să ne facă să ne simțim mai bine și astfel schimbăm vibrația negativă în una pozitivă.
Cu cât încercăm să ne simțim mai bine acum, cu atât ne vom simți mai bine tot acum, și iarăși tot acum, în fiecare moment prezent,adică ne vom simți bine mereu, conform legii atractiei. De aceea, în tot universul există un aspect negativ și un aspect pozitiv.Despre orice lucru, dar și in lumea gândului, noi avem ocazia să alegem între cele două aspecte și să conștientizăm ceea ce am ales și astfel vibrația gândului emis se schimbă acum în momentul prezent.
Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu