luni, 5 ianuarie 2015
LEGILE UNIVERSULUI.
Dr. Weinber von Braun a declarat următoarele: ”Metoda științifică îi permite omului să afle mai multe despre creație, în timp ce studiul religiei îi permite omului să-și cunoască mai bine creatorul. Nici o realizare măreata nu ar fi putut rezista fără credintă".
LEGEA ATRACȚIEI
- gândurile pozitive atrag gânduri pozitive și invers. Primim înapoi esența gândurilor la care ne-am concentrat cel mai mult. Legea atracției este una din legile psihologiei care afirmă că atragem lucrurile la care ne concentrăm cel mai mult. Ea funcionează în funcție de gânduri, emoții.
LEGEA VIBRAȚIEI
- toate cele cinci simțuri sunt vibrații: văz, auz, miros, pipăit și gust. Noi le dăm interpretarea prin anumite percepții. Tot ce există se află într-o stare constantă de mișcare. Starea de repaus sau de inerție nu există. Aceste vibrații alcătuiesc ARMONIA și perfecțiunea universului, iar toate aceste vibrații sunt controlate de Legea Atracției.
LEGEA POLARITÎȚII și a RECEPTIVITĂȚII
- această lege afirmă că orice aspect pozitiv are un aspect corespondent negativ egal cu el. Ambele tipuri sunt necesare pentru ca oamenii să le poată distinge, alegând între ele.
LEGEA DĂRURII și a PRIMIRII
- afirmă că, cu cât dăruim mai mult, cu atât vom primi în schimb. Aceasta lege dă voie dorințelor și lucrurilor să apară în viața noastră.Fericirea este sursa vieții, de aceea tot ce este valoros face să se înmulțească înmiit atunci când este dăruit. Ori de cate ori dăruim ceva, vom primi înapoi pentru a umple golul format.
LEGEA VIDULUI și a PROSPERITĂȚII
"Natura respinge la modul absolut ideea de vid". Această lege afirmă să creăm întodeauna un spațiu gol în jurul nostru pentru a fi umplut cu ceea ce ne dorim, de a renunța la ceva vechi pentru a crea spațiu pentru ceva nou, inclusiv în lumea gândului.
Acestea sunt principalele legi universale pe care trebuie să le înțelegem și să le aplicăm. Pornind de la acestea vom înțelege și următoarele legi universale:
LEGEA CAUZEI și a EFECTULUI
LEGEA DETAȘĂRII
LEGEA INTENȚIEI și a DORINȚEI
Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!
În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...
-
"DETAȘEAZĂ-TE ȘI LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ ACȚIONEZE" Nu voi mai căuta ajutorul plin de iubire al Tatălui meu ...
-
Toate gândurile pe care le emitem crează și atrag alte gânduri de același fel. Atunci când gândim ceva conștient, fie pozitiv, fie ne...
-
O convingere este un gând la care îi dai atenție o perioadă mai lungă de timp. Dacă apare un gând nou și nu-i dai atenție, nu se act...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu