Arta de a te înțelege cu oamenii.

 

Pentru a scrie această postare am citit cartea lui Dale Carnegie la care voi încerca să rezum cele mai importante sfaturi și idei oferite de acesta pentru a ne dezvolta personal, de a ne înțelege pe noi înșine dar și de a-i înțelege pe cei din jurul nostru.

Cunoști vreo persoană pe care ti-ar plăcea să o schimbi, să o pui la respect și să o perfecționezi? Bine, e normal. Sunt cu totul în favoarea acestui lucru, însă de ce nu ai începe cu tine însuți? Dintr-un punct de vedere absolut egoist , acesta este un lucru cu mult mai profitabil decât încercarea de a-i schimba pe alții - da, și mult mai puțin periculos. ” Nu te plânge de zăpada de pe acoperișul vecinului, a spus Confucius, când pragul de la ușa propriei tale case este murdar.”

Dacă tu și cu mine vrem să stârnim mâine resentimente care ne vor învenina timp de zeci de ani și vor dura până la moarte, e suficient să ne lansăm unul altuia critici înțepătoare, siguri fiind că ele sunt justificate. În relațiile cu oamenii, să ne amintim că nu avem de-a face cu creaturi logice, ci cu creaturi emoționale, dominate de prejudecăți, motivate de orgolii și capricii. Părinții sunt tentați, adesea, să își critice copii. Poate te aștepți ca eu să îți spun ” nu îi critica” Însă nu voi face acest lucru și nu voi spune decât: ”Înainte de a-i critica, citește una din lucrările clasice ale jurnalismului american - Tata uită-. 

”Tata uită” este unul din acele articole care - redactat într-un moment de sinceritate - atinge o coardă sensibilă în atâția cititori, încât devine un articol favorit, mereu retipărit. De la prima sa apariție ”Tata uită” a fost reprodus în sute de reviste și buletine informative, precum și ziare din întreaga țară.

                                             Tata uită (W. Livingston Larned)

Ascultă, fiule. Îți spun acest lucru în timp ce dormi cu o mână sub obraz și cu buclele tale blonde lipite de fruntea umedă. M-am strecurat singur în camera ta. Cu doar câteva minute mai înainte, în vreme ce citeam ziarul în birou, m-a cuprins un val înăbușitor de remușcare. Simțindu-mă vinovat, am venit lângă patul tău. Iată lucrurile la care mă gândeam, fiul meu. Am fost nedrept cu tine. Te-am cerat în timp ce te îmbrăcai pentru școală pentru că abia dacă te-ai șters pe față cu un prosop. Te-am luat la rost pentru că nu ti-ai curățat pantofii. Am strigat la tine furios atunci când ti-ai aruncat unele lucruri pe podea. La micul dejun ti-am găsit iarăși cusur. Ai vărsat diverse lucruri. Ai înghițit hrana pe nemestecate. Ti-ai pus coatele pe masă. Ți-ai pus prea mult unt pe pâine. Și atunci când ai început să te joci, iar eu m-am pregătit să mă îndrept către tren, te-ai întors, mi-ai făcut cu mâna și ai spus: ”La revedere tati”, iar eu m-am încruntat și am răspuns: ”Ține-ți umerii drepți”. Apoi totul a început iarăși după-amiază. Cand am venit, te-am urmărit cum stăteai în genunchi, jucându-te cu bile. Erau găuri în ciorapii tăi. Te-am umilit în fața prietenilor, chemându-te forțat în casă. Ciorapii erau scumpi, iar dacă ar fi trebuit să-i cumperi tu, ai fi fost mai atent cu ei! Imaginează-ți așa ceva, fiule, din partea unui tată! Îți amintești, mai târziu, când citeam în birou, cum ai intrat sfios, cu un fel de suferință în priviri? Când ți-am aruncat o privire peste ziar, iritat că am fost întrerupt, ai ezitat. ”Ce dorești”?, m-am răstit eu. Nu ai spus nimic, însă ai alergat până la mine și, cu un salt vioi, ți-ai pus brațele în jurul gâtului meu și m-ai sărutat, iar brațele tale mici s-au strâns cu o afecțiune pe care Dumnezeu ți-a sădit-o în inimă și pe care nici măcar faptul că te neglijam nu o putea ofili. După care ai plecat tropăind pe scări.

.................................................................................................................................

Căința mea este o compensație slabă, știu că nu ai înțelege aceste lucruri dacă ți le-aș spune atunci când ești treaz. Însă mâine voi fi un tătic adevărat! Îți voi fi prieten bun, voi suferi atunci când suferi și voi râde atunci când râzi. Îmi voi mușca limba atunci când îmi va veni să rostesc cuvinte de nerăbdare. Voi continua să-mi spun ca un ritual: ”Nu e decât un băiat - un băiețel!” Mă tem că te-am privit ca un bărbat. Totuși, când te văd acum, fiule, ghemuit și obosit în pătuțul tău, îmi dau seama că ești încă un copil mic. Ieri erai în brațele mamei tale, cu capul sprijinit pe umărul ei. Am cerut prea mult, prea mult. 

În loc de a-i condamna pe oameni, să încercăm să-i înțelegem. Să încercăm să ne dăm seama de ce fac ceea ce fac. Această atitudine e mult mai utilă și mai interesantă decât critica, ea trezește compasiune, toleranță și bunătate. ”A le ști pe toate înseamnă a le ierta pe toate”. După cum a spus doctorul Johnson: ”Dumnezeu Însuși, domnule, nu intenționează să judece un om înainte de sfârșitul zilelor acestuia”.

De ce tu și cu mine să procedăm altfel?

-Dale Carnegie-

Sursă foto: Internet