miercuri, 26 august 2020

Emitem și recepționăm semnale!


 
   Datorită Legii Atracției, care afirmă că primim esența gândurilor pe care le emitem sau că lucrurile de același fel se atrag reciproc, lucrurile sau gândurile care sunt pe aceeași frecvență sau vibrație, noi emitem prin gândurile noastre acele vibrații pe care legea atracției le recepționează și ne trimite ceea ce corespunde acelor vibrații, adică lucruri asemănătoare. Cu alte cuvinte, atunci când emitem gânduri de bucurie și fericire, suntem sănătoși, voioși și plini de energie, tindem să ne simțim în continuare la fel datorită acestei legi a atracției până la prima vibrație schimbată, adică până apar alte gânduri de alt fel. În momentul când gândurile noastre se schimbă în gânduri negative de oboseală, nemulțumire, frica și sunt susținute o perioadă mai lungă de timp, acestea tind să atragă alte gânduri de același fel, iar noi continuăm să ne simțim la fel de rău.


  Deoarece suntem ființe vibraționale, emitem vibrații sau energii ca niște unde electromagnetice. Aceste unde pot fi asemănate cu undele radio. Emitem ceva pe o anumită frecvență și recepționam rezultatul a ceea ce am transmis, adica situații negative sau situații pozitive. În această situație, singurul lucru pe care îl putem face este să știm să ne schimbăm frecvența de vibrație al gândurilor negative, deoarece când emitem vibrații în funcție de starea noastră de spirit, universul simte, recepționează aceste vibrații și răspunde la locul și momentul potrivit. Acest răspuns depinde de intensitatea gândurilor, de convingeri și de durata lor prin însăși experiențele noastre de viață. Indiferent cât de mulțumiți suntem sau nemulțumiți, noi atragem în viața noastră tot ceea ce emitem. Din punct de vedere colectiv, acum noi beneficiem de ceea ce au creat marile noastre genii în trecut, adică tot confortul, aparaturile,electricitatea, caldură cu gaz și alte lucruri pe care le folosim pentru a ne face viața mai usoară și comodă, de a ne bucura de un trai mai bun, mai decent, mai simplu și mai variat ca să putem alege în funcție de preferințe, de dorințe și de împlinire. Lumea a evoluat în toate domeniile. Ceea ce emitem colectiv dar și personal, gândurile noastre colective sau gândurile personale vor avea impact în viitor pentru noi și generațiile viitoare.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...