vineri, 4 septembrie 2015

Aromă de toamnă.


 "Imi gasesc relaxarea, bucuria si vindecarea in lucrurile simple. Contemplu cu iubire natura, iar acest lucru ma invata sa ma contemplu cu iubire pe mine insămi".~Loise L Hay~

   Deși toamna este asociată cu melancolia și tristețea, vremea mohorâtă tinde să ne scadă apetitul, pofta de viață și starea de spirit. Dar acest lucru este doar temporar și în mintea noastră. Putem să ne bucurăm la fel de bine de o toamnă plină de iubire, de o toamnă plină de frumusețe, bogată sufletește și spiritual. Toamna ne poate stimula simțurile la fel ca primăva sau alt anotimp. Am scăpat de căldura care ne-a toropit și am intrat în răcoarea aerului curat, răcoarea sezonului rece, sezonul fructelor și al legumelor specifice toamnei, și al sărbătorilor tomnatice,dar nu în ultimul rând ne poate stimula simțurile dragostei al iubirii, energia pozitivă  și stare de bine a nopților lungi în care iubirea ne cuprinde gândurile, mintea și trupul iar Universul este de partea noastră. Iubirea ne farmecă și ne vindecă de toate așa zisele astenii și stare de rău și aduce un echilibru în viața noastră.
    Toamna este anotimpul în care simțim ploaia, umezeala și racoarea care ne cuprinde și care "face ca obișnuitul să para neobișnuit"
    Sunt recunoscătoare pentru acest anotimp și Mulțumesc!

Sursa foto: Internet
Text: Gabriela Bogdan

3 comentarii:

  1. Am citit cu plăcere ceea ce ai scris despre toamnă și modul în care ne poate influența starea de spirit și simțurile. Ai perfectă dreptate, toamna poate fi o perioadă minunată de transformare și bucurie. În mijlocul frunzelor căzute și a zilelor mai reci, găsim și oportunități pentru a ne reconecta cu natura și a ne încărca spiritual.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este! Multumesc. Fiecare anotimp are bucuriile ei, aroma si savoarea ei!

      Ștergere

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...