" O inimă pentru o îmbrățișare."

 

   Aceasta este povestea unui judecator ieșit la pensie, care era considerat unul din oamenii plini de iubire. Deoarece judecătorul considera că iubirea este cea mai mare putere, acesta le oferea tuturor oamenilor pe care îi întâlnea câte o îmbrățișare pentru a avea ziua mai bună.
  După câțiva ani, judecătorul a confecționat o cutie  pe care a numit-o "trusa îmbrățișărilor ". Pe cutie a scris " o inimă pentru o îmbrățișare ", în interiorul acesteia erau puse 30 de inimioare brodate. Peste tot unde mergea, acesta oferea o inimă în schimbul unei îmbrățișări.  Datorită faptului că judecătorul era plin de iubire, era invitat la conferințe ca să împărtășească ce înseamnă iubirea necondiționată. Mass media îi trimiteau tot felul de provocări iar ziariștii i-a sugerat într-o zi, să iasă pe stradă oferind din nou îmbrățișări în timp ce aceștia îl filmau. Toata ziua judecătorul a îmbrățișat persoane necunoscute care îi ieseau în cale pe stradă, în autobuze, reporterul declarându-se mulțumit și impresionat. Într-o zi, bărbatul și-a luat cutia cu îmbrățișări și s-a dus la azilul de suferinzi de boli mintale și handicapați. Le-a oferit pacienților inimioare, pălării din baloane și multe îmbrățișări.

 Punctul culminant al acestei povesti este faptul că judecătorul nu se simțea în largul  lui deoarece nu mai îmbrățișșase niciodata până în acel moment oameni aflați pe patul de moarte. El totuși a considerat că este o probă, o experiență unică îmbrățișând orice persoană, indiferent de starea acesteia.
   În timp ce stătea și se gândea, un grup de asistenți , doctori și călugărite l-au însoțit în toate saloanele din azil , până la saloanele cu cei mai bolnavi din azil. Cu inima strânsă, judecătorul a început să-i îmbrățișeze pe toți și să le ofere inimioare , până la ultimul bolnav. Acesta era într-o stare critică iar judecătorul, după multe ezitări s-a aplecat și l-a îmbrațișat și pe acesta. Pacientul a început să geamă și să zâmbească. Neînțelegând ce se întâmplă, judecatorul i-a privit pe doctori care aveau lacrimi in ochi.
 Încheierea acestei povești, este faptul că, bolnavul, în 23 de ani de când se afla în acel azil nu zâmbise niciodată.


        " Cât de usor este să schimbi pentru totdeauna viața unui om ... "

           Și să dăruiești o îmbrățișare !!

Poveste - ”Supă de pui pentru suflet” Jack Canfield si Mark Victor
Povestita pe scurt de Gabriela Bogdan

Sursa foto: Internet