joi, 14 februarie 2019
Astăzi, dragoste!
Atunci când suntem -cel care suntem cu adevărat-, cu alte cuvinte, atunci când ne simțim bine, fizic, psihic și spiritual, suntem pe aceeași frecvență cu dorințele noastre. Asta este lege. Iar atunci când începem o astfel de zi, Ziua Internațională a Îndrăgostiților, nu avem cum să nu fim recunoscători pentru iubirea noastră, o zi luminoasa care reduce întunericul, nu poate fi decît lumina iubirii.
-Haideți să amplificăm acest sentiment al iubirii!
-Nu mai aștepta, începe tu! Iluminează viața persoanei iubite, îmbrățișeaz-o și spunei cuvinte magice. Spune-i cât de mult o iubești sau dovedește-i cum ști tu mai bine. Nu-ți trebuie vreun cadou anume. Prezența și iubirea ta este prezentă ca o aură și farmecă fiecare moment împreună. Atâta timp cât există iubire și fiecare cu încrederea în sine, atunci se poate amplifica sentimentul pentru persoana dragă sau a relației. Nu există persoană care să nu cunoască iubirea și sentimentul să iubești și să fi iubit. Să-i atribui tot respectul, considerația și toată recunostința persoanei dragi. Chiar merită. Și pentru toate momentele frumoase și magice care a făcut posibil relația voastră.
Bucuria și sentimentul iubirii te va umple de fericire și entuziasm, de o iubire pură, de veselie, ce mai, o zi cu iubire. Această iubire pe care o simți, îti dă energie și poftă de viață, iar vibrațiile iubirii îți inundă corpul, sufletul și întreaga conștiință, te face să plutești și de-a dreptul spus, să ...” să fi cu capul în nori”. Da,da! este o senzație care te domină, pentru că îti place, o armonizare cu întreaga ființă, a minții, a corpului și spiritului, deopotrivă.
Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan
marți, 12 februarie 2019
Mă simt bine la vârsta mea!
De-a lungul timpului, am vrut să învăt să stăpânesc emoțiile, atât cele pozitive cât și cele negative. Consider ca este un lucru bun pentru mine, pentru sănătatea mea, pentru corp și suflet, având în vedere că un număr considerabil de oameni experimentează emoțiile negative din diferite probleme de viață,care le afecteaza sănătatea și chiar viața însăși. Am reușit să învăț acest lucru, nu înainte de a învăța să mă cunosc pe mine însămi. Toată literatura de specialitate te învață acest lucru: orice ți-ai dori să faci, să începi cu tine însuți. Și asta am făcut. Mi-a luat un timp îndelungat să aflu multe, să învăț, să experimentez anumite principii pe pielea mea, să mă descopăr, să învăț să mă iubesc și să mă prețuiesc asa cum sunt, apoi să mă accept cu tot ce nu eram mulțumită de mine însămi și abia apoi să învăț despre emoții, apoi să învăț să cultiv starea de bine. Este un drum lung dar benefic. Am învățat că oricâte probleme ai avea, important să ști cum să le rezolvi, având în vedere felul în care te simți, emoțiile și starea de spirit, dar mai ales am invățat să diger cu ușurință toate experiențele neplacute care apar la orizont, tot ce ne rezervă viața. Fără să vrem ,toate experiențele fac parte din viața noastră, cele bune cât și cele mai puțin bune. Am mai învățat de asemeni să-mi exprim recunoștința fiecărui succes, dar și eșec, pentru că, cu fiecare experiență de viață rămâi cu o învățătură.
Cea mai mare aventură a vieții este ceea ce experimentăm în fiecare zi. În fiecare zi experimentăm noi drumuri, nimic nu este la fel ca înainte cu o zi, toate experiențele noastre de viață reprezintă călătoria și nu destinația unde vrem să ajungem. Iar până ajungem acolo unde ne dorim înseamnă o călătorie plăcută, frumoasă, armonioasă, plină de iubire, mulțumiri și recunoștintă.
Unul dintre cele mai importante lucruri sunt emoțiile și starea de bine. Nu poți să faci nimic fără să te simți bine, indiferent ce meserie ai avea și indiferent cine ești. Viața este frumoasă, trebuie sa o trăim frumos, să ne bucurăm de tot ce este în jurul nostru, chiar și de cele mai nesemnificative lucruri. Viața înseamnă vise, dorințe și sperantă și atunci când cunoaștem victoria, dar și când cunoaștem eșecul. Cum am putea să le simțim pe toate și să facem față, dacă nu simțindu-ne bine, cu o minte ageră și gânduri bune, fără să ne gândim ce vîrstă avem, ce meserie avem sau ce am făcut în trecut. Prezentul este aici și acum, iar dacă nu ne mai gândim la toate nemulțumirile noastre și luăm ca fiecare moment să fie perfect să-i dăm valuarea perfectă, vom fi întotdeauna inspirați, pozitivi și dornici de viață în fiecare zi.
Gabriela Bogdan!
joi, 7 februarie 2019
Ce simțim atunci când ne dorim ceva?
Este bine să avem dorințe și să știm că ele nu se termină niciodată. Dorințele se nasc datorită realității noastre: vedem ceva, ne întâlnim cu cineva, cunoaștem pe cineva și astfel se nasc dorințe. Dar trebuie să cunoaștem sentimentul dorinței. Sentimentul unei dorințe autentice este acel sentiment de plăcere și de fericire atunci când ne gândim la el. O dorință autentică se simte în suflet, nu poate fi schimbată oricum cu ceva care intră în competiție cu ea.Trebuie o muncă de convingere cu tine însuți că nu o mai dorești. Dar nu să ai gânduri care te face să crezi că nu meriți, înseamnă că te gândești la lipsa dorinței. Într-o dorință autentică, o dorința adevărată și pură nu trebuie să existe sentimente de îndoială, de lipsă sau de descurajare. Dacă ele există înseamnă că nu sunt pe aceeași frecvență cu noi, cu ce ne dorim cu adevărat.
Ce simți atunci când îți dorești ceva? Simți descurajare și supărare din cauza lipsei? Nu mai ai curaj să-ți pui dorințe, să îți dorești ceva? Total greșit. O dorință îți dă o stare de fericire, te face să visezi, să-ti imaginezi, deja îți faci planuri și te gândești cum o să fie când o să fi posesorul dorinței împlinite. Deși unii gândesc că s-au săturat să-și mai pună dorințe din cauza că nu li s-au îndeplinit, realitatea însăși se formează din dorințe și dorințe și noi dorințe. Asta înseamnă că noi suntem creatorul propriei realități, creăm în funcție de dorințele care se nasc. Dorințele fac parte din viața noastră. Ne punem dorințe, visăm, înseamnă că permitem universului să o îndeplinească. Ne bucurăm de senzația pe care ne-o dă noua dorința, ne simțim în armonie cu tot universul, vom putea savura tot ce construim în mintea noastră, ne vom putea bucura mereu și mereu de noi dorințe, de noi creații.
Ce simtim atunci cand ne dorim ceva? Ne simtim bine și ne bucurăm de ceea ce simțim. Este ceea ce simțim că trăim, viața freamată în noi și ne bucurăm de ceea ce creăm, din nou și din nou, cu o noua dorință începem în fiecare zi.
Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!
În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...
-
"DETAȘEAZĂ-TE ȘI LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ ACȚIONEZE" Nu voi mai căuta ajutorul plin de iubire al Tatălui meu ...
-
Toate gândurile pe care le emitem crează și atrag alte gânduri de același fel. Atunci când gândim ceva conștient, fie pozitiv, fie ne...
-
O convingere este un gând la care îi dai atenție o perioadă mai lungă de timp. Dacă apare un gând nou și nu-i dai atenție, nu se act...