vineri, 26 ianuarie 2018

Gândurile nu acționează imediat!



 Cât de minunat! Trebuie doar să constientizăm acest lucru, dacă am învățat până acum despre natura gândurilor. Noi nu putem deține controlul tuturor gândurilor, dar putem să simțim emoțiile când suntem bine și când suntem mai puțin bine. De aici rezultă că, gândurile nu au efect imediat. Putem să ne schimbăm gândurile de câte ori dorim.

  Chiar dacă gândurile nu acționează imediat asupra realității noastre, dacă un singur gând emis de noi este susținut o perioadă suficient de mare asupra unui subiect, atunci aceste vibrații emise gândului predominant, începe să atragă alte gânduri și idei de același fel, conform legii Atractiei. Si cu cât energia lor continuă, legea atractiei atrage alte gânduri si idei similare si tot asa, până când gândul emis devine un gând puternic pentru a începe să ia formă fizică. Dar sa nu uităm că, gândul este susținut de o emoție si este cea mai mare putere si energie care poate inconjura tot universul, pentru că atunci când emitem un gând, emitem o vibratie. Iar această vibrație are o anumită frecvență care trebuie să fie pe aceeași lungime de undă cu dorintele noastre.
.
  De aceea, putem fi bucuroși că gândurile nu au efect imediat, important este ceea ce gândim si să conștientizăm acest lucru.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

vineri, 19 ianuarie 2018

Haideți să ne instruim subconștientul!



   Subconștientul atrage și primește toate gândurile și emoțiile pe care le emitem. De aceea noi avem puterea să ne controlăm gândurile. Să respingem găndurile negative ca să nu poată să ne conducă viața. Să alegem voit acele gânduri care ne fac să ne simțim bine, să alegem deliberat acele gânduri care le vrem să ne modeleze viitorul. Noi nu putem să ne controlăm mintea subconștientă în totalitate, dar putem să-i transmitem toate gândurile noastre de fericire, de pace, de iubire, de ințelepciune, de creativitate și toate gândurile pe care le vrem să ne modeleze viitorul.

 " Indiferent de ceea ce mintea presupune și crede că este adevărat, subconștientul va accepta și va pune în practică. Să crezi în noroc, în inspirație divină, în acțiuni potrivite și în toate binecuvântările vieții. Ești conducatorul propriului tău suflet ( subconștientul ) și ești stăpân pe propria soartă.
     Ține minte, ai capacitatea de a alege ! Alege viața ! Alege dragostea ! Alege sănătatea ! Alege fericirea" !
                      Joseph Murphy

    Un alt citat care mi-a placut al lui Napoleon Hill, zicea că " mintea subconștientă reprezintă veriga de legatură între mintea limitată a omului si Inteligența Infinită".
    Cu alte cuvinte, noi putem să-i transmitem minții subconștiente orice dorintă sau plan care dorim să-l vedem în realitatea noastră , iar ea transmite mai departe Universului. După cum am văzut gândul este o forma de energie, o vibrație.


   In acest fel au loc adevăratele rugăciuni. Puțini oameni cunosc cu adevărat cum putem transmite Universului ( subconștientului ) ceea ce ne dorim, dorințele noastre puternice și arzătoare, prin rugăciuni. Cu perseverență și credință putem influența subconștientul. Ca subconștientul să stie ce ne dorim, este să-i transmitem, să-i dăm ordine deliberat.

   Totul începe cu un gând, pe care, cu ajutorul imaginației, îi dăm forma concreta și planul de acțiune. Și acest gând să fie însoțit de credintă, de convingerea că se va împlini.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

joi, 11 ianuarie 2018

Poți să schimbi starea negativă cu una pozitivă!



  Conștientizând momentul prezent și stările sufletești pe care le avem, putem schimba punctul de atracție cu o simplă întrebare:” Nu ar fi plăcut dacă? ”... . Această întrebare face să emitem deliberat altfel de vibrații ale emoțiilor, mai îmbunătățite. Iar acestea pot schimba punctul de atracție care este întotdeauna momentul prezent. Si schimbând momentul prezent al unei situatii negative, schimbăm esența gândurilor negative care tind sa ia formă fizica. Aceste energii negative se opresc și astfel ne schimbăm punctul de atracție în ceva pozitiv, mai bun, mai măreț.


  Esther si Jerry Hicks ne învață cum putem depași o situație negativă, schimbându-ne punctul de atracție cu un simplu joc:
- Nu ar fi plăcut dacă traficul ar fi fluent și am călători minunat?
-Nu ar fi plăcut dacă as avea o zi productiva la serviciu?
-Nu ar fi plăcut dacă aș întâlni cel mai grozav partener care să mă adore așa cum și eu îl ador?
-Nu ar fi plăcut dacă metabolismul meu ar începe să coopereze mai mult cu mine?
-Nu ar fi plăcut dacă aș putea avea din nou greutatea pe care o aveam la vârsta de ...?
-Nu ar fi plăcut dacă toate celulele corpului meu ar coopera cu imaginea mentala pe care o am despre mine?
-Nu ar fi plăcut dacă puterea corpului meu de ardere a grăsimilor ar crește și acest proces va deveni facil, aproape fără efort?
-Nu ar fi plăcut dacă dorințele pe care le am de mult timp ar începe să apară la orizont ca un far călăuzitor?

 Acest joc și multe alte întrebări construite de noi le putem aplica în ce domeniu al vieții dorim sau pur și simplu in fiecare moment prezent.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...