"Exista o diferenta intre A-TI dori ceva si A FI PREGATIT sa il primesti. Nimeni nu este pregatit pentru a primi ceea ce isi doreste daca nu incepe prin a crede ca poate obtine lucrul respectiv. Starea de spirit necesara este CREDINTA. O premisa esentiala a credintei este deschiderea mentala".
Cu alte cuvinte, orice idee, orice plan, orice scop poate fi implantat in minte, prin repetarea unor afirmatii si prin credinta.
Noi ne cream prezentul prin gandurile pe care le emitem constient sau inconstient. In noi sta puterea sa ne schimbam situatiile prin care trecem zi de zi si implicit viitorul, prin emiterea unor ganduri de pace, iubire, creativitate, prin a ne examina convingerile care sunt foarte puternice in procesul de creatie.
Subconstientul nostru executa toate comenzile primite, indiferent daca am dat noi comanda sau a primit din alte parti, sau poate chiar de la altii, in cel mai rau caz, negativvitatea celorlalti. Tot ce noi credem ca este adevarat si s-ar putea sa nu fie,subconstientul trimite semnale in Univers prin vibratiile pe care le emitem, iar Legea Atractiei raspunde acestor vibratii cu aceeasi frecventa.
Cea mai mare putere noi o detinem, daca vrem sa ne imbunatatim viitorul.Noi avem puterea sa ne construim viata asa cum o visam. Trebuie sa ne gandim la ea si sa ne alegem gandurile deliberat, nu sa lasam la voia intamplarii sa treca viata pe langa noi.
Legea Atractiei este imuabila si daca ne vom da seama clipa de clipa ceea ce simtim, legea insasi ne va invata cum functioneaza, prin rezultatele din viata noastra in functie de emotiile pe care le emitem si mai ales de convingerile pe care le avem si nu in ultimul rand de credinta.