luni, 29 decembrie 2014

Instrumentele într-o orchestră simfonică.


   "Dacă vei asculta o simfonie clasică, vei auzi o muzică sublimă a cărei armonie înseamnă mai mult decât simpla suma aritmetică a părților sale componente. Viorile cântă o melodie sublimă și suavă, în timp ce instrumentele de suflat le acompaniază și sunt susținute în față de tobe. Violoncelele adaugă armonie grave, flautele sunt jucăușe, iar cornurile dau caldura muzicii. Luate în parte, fiecare dintre ele sună minunat, dar împreuna ele conduc la o muzică celestă".

  Cu alte cuvinte, în realitatea noastră depindem de muzica care armonizează starea de spirit zi de zi: emoții, vibrații, gânduri, convingeri. Așa cum instrumentele luate la un loc conduc la o muzică celestă, starea noastră de spirit, gândurile și emoțiile conduc la muzica vieții, a realității.Acum știm cum se folosește "Creația deliberată"". Prin folosirea creativității putem crea armonia muzicii în fiecare zi și mai ales pentru sărbători cu adevărat magice.

  În curând începem un An Nou iar trecerea dintre ani și Noul An va fi rezultatul gândurilor, emoțiilor  pe care le-am emis acum.și armoniei muzicii. Nimic nu funcționează fără aceste instrumente ale propriei noasre ființe. Cu ajutorul lor putem avea relații, prieteni, lucruri, obiecte într-o armonie cu o muzică celestă.. Datorită  acestor instrumente, tot ce există în viața noastră este rezultatul a ceea ce am "cântat", a ceea ce am emis: gânduri, emoții, convingeri, iubire și credință. Iar relațiile cu acestea, implicit cu oamenii, sunt relațiile pe care le avem cu noi înșine, cu convingerile noastre, cu iubirea și cu credința.Noi întotdeauna atragem oameni, lucruri, situații în funcție de convingerile noastre, iar în cazul în care suntem conștienți de gândurile pe care le emitem, atragem în viața noastră oameni care să ne completeze, situații plăcute și locuri dintre cele mai potrivite.
    Folosirea "instrumentelor"  ființei noastre conduc la o muzica celestă a realității.

      Eu vă mulțumesc că m-ați urmărit și în acest an care tocmai se încheie. Vă doresc
    să vă iubiți și acceptați necondiționat, un An Nou Fericit cu sănătate, împliniri
     și să fiți mulțumiți de ceea ce sunteți și de ceea ce aveți - dornici de mai mult.

                                         LA  MULȚI  ANI!!!!!

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

luni, 22 decembrie 2014

Darul oferit în noaptea de Crăciun!


https://www.youtube.com/watch?v=84fsey67dxg

 Ești cu adevărat dispus să te contopești într-o îmbrățișare infinită?
  Puțini oameni știu că îmbrățișarea reduce stresul, facilitează somnul și este un remediu miraculos psihic. Asta nu înseamnă că te uiți la ceas cât a durat îmbrațisarea. Ea este darul ideal care poate fi oferit în noaptea de Crăciun. Într-o îmbrățișare adevărată îți deschizi inima și brațele către celalalt și îl încurajezi și pe el (ea) să facă la fel. Mintea nu mai are loc în acest cadru, dispare odată cu tine, iar sufletul se deschide către celalalt și te scufunzi ca într-un bazin minunat cu apa caldă a iubirii și bucuriei și într-un bazin energizant al sentimentelor. Te relaxezi și te concentrezi asupra senzațiilor fizice. Atunci simți cum trupul se topește încet, încet în celalalt, iar corpul tău se topeste în infinit.
   Aceasta acțiune a iubirii pe care o împărtășești cu celalalt are un efect psihoterapeutic, revigorant și regenerator extraordnar. El elimină toate emoțiile psihice negative acumulate de-a lungul timpului.


                VA  DORESC  UN  CRACIUN  FERICIT! SARBATORI  FERICITE!
                                                 O IMBRATISARE INFINITA!    

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan


vineri, 19 decembrie 2014

De Crăciun - iubire!




Ce dar poate fi mai mare decat iubirea? Nimic nu este mai important decât puterea iubirii. Iar acum să-i învăluim pe cei dragi cu puterea iubrii, să lăsăm energiile iubirii să-i inunde pe cei dragi, să le aratăm afecțiune, sunt doar câteva din energiile pozitive pe care le putem folosi de Craciun și în fiecare zi, să-i facem să  se simtă special într-un cadru deosebit, inundați de lumina fascinantă al bradului de Crăciun.

  Această învăluire trezește în noi emoții speciale, de bucurie si magie. Iar atracția acestei magii plină de fantezie, armonie, afectiune și tandrețe, ne scufundă în bazinul sentimentelor și senzațiilor fizice emanând elixirul vieții, al puterii și al energiei.

  Deschidem larg brațele și ne lăsăm contopiți în mirajul celuilalt, într-o îmbrățișare infinită, fiind receptivi asupra simțurilor, fiorilor și al plăcerii. Iar aceasta îmbrățișare, aceasta forță unica a iubirii are efect psihoterapeutic și înlătură toate tensiunile acumulate de-a lungul timpului.

                                               Crăciun fericit tuturor!

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

luni, 15 decembrie 2014

CRĂCIUNUL - stare de spirit



    Crăciunul este atât o sărbătoare creștină în care sărbătorim Nașterea lui Iusus Hristos,cât și o stare de spirit. Dacă cultivăm deliberat emoții pozitive, ne racordăm automat la o stare de spirit dintre cea mai bună. Obișnuințele emoționale pozitive sunt foarte importante pentru a ne dezvolta personalitatea în această perioadă a sărbătorilor în care ne dorim să facem cât mai multe și să-i mulțumim pe toți.

"Starea de spirit este poziționarea noatră în univers. Ni se întâmplă lucruri pe măsura stării noastre de spirit Nici mai mult nici mai puțin. Putem schimba multe lucruri din jurul nostru dacă ne schimbăm starea de spirit: oameni, situații și astfel alte povești  vor începe să roiască în jurul nostru."

    Cu cât ne simțim mai bine, cu atât avem tendința să ne simțim. Dar ca să ne simțim bine și să avem o stare de spirit pozitivă, noi putem crea deliberat această stare, chiar dacă de fapt nu ar fi motive. Cu cât ne creăm deliberat situații care să ne facă să ne simțim bine, cu atât vom primi situații care să ne facă să ne simțim bine, conform legii Atracției. Și pe lângă toate astea, ca să menținem starea de spirit creată, o întreținem cu o muzică bună, o carte sau orice care ne face să menținem această stare pozitivă. Această stare de spirit nou creată ne face să fim din ce în ce mai creativi, să fim mai buni, să ajutăm, să prețuim, sa fim recunoscători pentru ceea ce avem deja și ne dă unda verde la iubire, s-o vedem și s-o acceptăm.
     Deși sărbătoarea Crăciunului are o semnificație simplă - iubirea - iubirea de sine, iubirea pentru cei din jurul nostru, pentru soț (soție), prieten (prietenă) - armonia,bunătatea, calmul, minunarea, credința, încrederea și pretuirea ne fac să acceptăm și să menținem această starea de spirit pozitivă.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

luni, 8 decembrie 2014

Creația deliberată.


"Datoria noastră este ca tu să devii mulțumit de ceea ce ești, de ceea ce ai - dar în același timp dornic de mai mult. Aceasta este postura favorabilă: să nu-ți fie teamă de ceea ce urmează, să fi dornic să manifești sentimente de anticipare pozitivă - fără să simți sentimente de nerabdare, neîncredere, lipsă de merit sau oricare altul care constituie o opreliște în calea împlinirii dorințelor tale - așa presupune Știința creației deliberate".
        Esther si Jerry Hicks


 Cu alte cuvinte, gândurile ne crează realitatea. De ce nu am emite gânduri deliberate despre ceea ce ne dorim în realitatea fizică? Avem libertatea absolută să ne concentrăm asupra situațiilor care ne fac să ne simțim bine, dar cel mai important este să facem diferența între gândurile pe care le-am emis și rezultatul lor în realitatea noastră.Cel mai important lucru este să emitem gânduri și sentimente care să corespundă dorințelor noastre Și când ne gândim la acest lucru vibrația gândului emite unde în Univers, iar noi recepționăm sentimente plăcute, o stare de bine și suntem ghidați spre alte gânduri care ne fac să ne simțim bine, iar Legea Atracției ne ajută să trăim situații de același fel, cu diferiți oameni sau situații sau cu  aceleași, îmbunătățite.

 Suntem liberi să creăm cu ajutorul gândurilor și imaginilor tot ce credem de cuviință, tot ce ni se potrivește pentru a ne împlini.Și când facem acest lucru, mulțumim anticipat pentru creația făcută și pe care o vom vedea în viitor. Asta nu înseamnă că stăm nerabdători gândindu-ne "ce și cum".
  Creația deliberată gata construită o predăm Universului lăsându-l să acționeze cum crede de cuviință în maniera sa perfectă. Creația deliberată reprezintă conștientizarea gândurilor care ne fac să ne simțim bine, alegerea lor intenționată și legătura care apare între gânduri, sentimente și rezultatul lor în viața noastră.

 Asta înseamnă să creăm deliberat.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

 

vineri, 5 decembrie 2014

Propriul nostru tablou


   Napoleon Hill afirma: "Desi le intind acum mana prieteniei tuturor celor care ma asculta de la mare distanta in spatiu si timp, doresc sa-ti reamintesc ca nu trebuie sa cauti oportunitatile la mare distanta, ci in imediata ta apropiere, chiar in locul unde te afli ".

  Wattles afirma "Exista o substanta care penetreaza intreg universul".
 Iar aceasta substanta exista chiar si in mintea noastra.Cu ajutorul ei ne putem crea imaginile pe care le dorim in viitor, o noua imagine legata de sine.

    Vincent van Gongh a fost intrebat cum de isi lucreaza asa picturi frumoase, la care el a raspuns: "Imi visez picturile iar apoi imi pictez visele".

   As putea da o gramada de exemple in care toti vizionarii care au facut aceasta lume in care traim noi astazi cu toata tehnologia avansata de care dispunem, cu toate mijloacele de transport si toate aparaturile moderne de care dispunem la ora actuala, au folosit acest proces al crearii de imagini.

   Ca si toti vizionarii, ne putem picta propriul tablou al realitatii pe care o dorim in viitor. Ne impregnam mintea cu imaginea pe care o dorim punand suflet, emotii de bucurie, de fericire in care traim acest proces inainte ca el sa fie materializat.Dar ca aceasta imagine sa prinda viata trebuie vibratia unui gand, a unei dorinte foarte puternice, cu o frecventa foarte inalta a vibratiei si sustinuta ferm si cu perseverenta. Nimic nu primim in schimb fara sa dam ceva. Acel ceva este perseverenta cu care folosim acest proces de vizualizare pana il integram complet in fiinta noastra si credem cu tarie in ea ca se va materializa si abia apoi vom vedea rezultatele in propria realitate. Daca ne cuprinde indoiala si oscilam intre a vrea si a nu vrea, rezultatul nu va aparea.
   Am vazut ca orice vibratie-gand transmis in univers, receptioneaza si emite esenta aceluias gand.
Si cand vibram pe aceasta frecventa inalta, tot universul coopereaza si cauta orice mijloc pentru a le transforma in realitate.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

luni, 1 decembrie 2014

Un decembrie Magic!


      ”Dăruiesc și primesc daruri cu grație.

Aprecierea și acceptarea acționează la fel ca doi magneți extrem de puternici, care atrag clipă de clipă diferite miracole. De aceea, ori de câte ori cineva îmi face un compliment, îi zâmbesc și îi mulțumesc. Complimentele sunt un dar al prosperității și am învățat să le primesc cu grație. Ziua de astăzi este un dar sacru al Vieții. Îmi deschid larg brațele pentru a primi întreaga măsură a prosperității pe care mi-o oferă astăzi Universul. Sunt deschis în fața ei în fiecare moment al zilei și al nopții. Știu că există moment în care Universul îmi dăruiește mult mai mult decât îi pot oferi eu. Au existat în viața mea oameni care m-au ajutat enorm, în momente când nu puteam face nimic pentru a-i răsplăti. Mai tarziu i-am ajutat și eu pe alții și astfel ciclul dăruirii și al primirii a continuat. De aceea, mă relaxez și mă bucur de abundența din momentul prezent.”
Louise L. Hay

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

Sursa foto: Internet

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...