vineri, 30 august 2013

Cât de adevărat!


     

  Este suficient să ai o singură emoție negativă printre toate emoțiile pozitive ca să te întorci la starea de spirit fără nici o speranță. Oricât ai încerca să ai emoții și sentimente pozitive, dacă nu ai învățat să le redirecționezi pe cele negative care apar în viața ta, cele dintâi vor dispărea într-o clipită. Să înveți să alegi conștient emoțiile pozitive, să ști să creezi cu ele și să alegi sentimentele care îți conduc viața. E momentul să îți dai seama și să creezi conștient aceste emoții pozitive, să aduni cât mai multe și să înveți despre emoțiile negative, înainte să te domine.
 Daca ajungi în astfel de situație, înseamnă că nu te iubești suficient pe tine însuți și îți lipsește încrederea și prețuirea de sine.
  Bob Proctor zicea: ” Este suficientă o cantitate foarte mică de otravă pentru a muri”. Cu alte cuvinte, otrava înseamnă o singură emoție negativă care te face sa uiți de gândurile pozitive, iți întunecă mintea si nu te mai lasă să gândesti rațional. Când ajungi în astfel de momente ,și nu mai vezi lumina protectoare, te adâncești tot mai mult in gânduri negative, le multiplici, le dezvolți, până îți pierzi mințile, ți se face rău, nu mai poți ieși din acest labirint al emoțiilor negative.
 Este cât se poate de adevărat acest cerc al emoțiilor negative, în care te poți învârti, și în care cu greu ajungi la lumină. De aceea, dacă ne pasă de noi înșine, de ceea ce simțim, de libertatea noastră interioară, de liniștea sufletească, trebuie să ne dezvoltăm personal, să ne învățăm corpul și ceea ce ne comunică prin însăși emoțiile noastre.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan
   
   
                                                                   
                                                                     

luni, 26 august 2013

Inchisoarea minții.




  Cu această ocazie vreau să te gândești dacă tu ești închis în propria închisoare a minții. Te întrebi care este închisoarea? Închisoarea sunt propriile emoții negative și situația exterioară de care nu ești mulțumit(a). Cheia ca să descui închisoarea este controlul acestor emoții.
Fii responsabil de propriile alegeri și prețuiește-te pe tine însuți, fă-ți o părere bună despre tine. Dalai Lama a spus că oamenii nu înțeleg absența prețuirii de sine. Îi dau dreptate, deoarece lipsa prețuirii de sine înseamnă nerespectarea vieții însăși. Dacă noi nu ne prețuim pe noi înșine, ce să cerem de la viață? ce putem să prețuim în realitatea în care trăim?

 Nu fă un lucru ca să uiți de altul. Indiferent ce vei face,dacă nu-ți controlezi sentimentele, gândurile și emoțiile, te vei lua așa cum ești oriunde vei merge și vei întalni aceleași nemulțumiri. Sper ca titlul acesta să te pună pe gânduri, să te trezească și să-ți aduci aminte cine ești cu adevarat sau măcar să te întrebi și să te facă să te uiți mai adânc în sufletul tău, să ai încredere în propria putere pe care o deții și să crezi în mai mult decât crezi acum.
        Tu ai puterea să ieși din închisoare.
        Tu deții cheia ei prin controlul emoțiilor negative care stau captive în interiorul tău!

Sursa foto:Internet
Gabriela Bogdan


     
                                                                                           
                                                                                   
                                                                                                             
     

luni, 19 august 2013

Folosește puterea ta!


   Această putere se află în interiorul tău. Insistă să o cauți, să vorbești cu tine însuți în cuvinte rostite. Aceste cuvinte rostite au efect mai puternic la nivel mental, decât  niște cuvinte oarecare citite sau zise de altcineva.Vorbește cu tine însuți că ai curaj, energie, că poti face acel lucru, că ești sănătos, că te simți bine, orice afirmație care corespunde realității tale și pe care o doresti să se manifeste real.
 Cuvintele rostite (chiar și în gând) , fac impresie puternica asupra subconștientului, spun oamenii de stiință care au studiat puterea subconștientului . Cere subconștientului tot ce îți doresti. Dar acestea să fie sub formă de afirmații la timpul prezent și folosite cu perseverență. Aceste cuvinte rostite conștient, cu tine însuți, îți poate influiența obiceiurile de zi cu zi, metodele de viață, sănătatea, serviciul etc.
 Învață despre tine și vorbește cu tine însuți. Puneți întrebări la toate problemele.Astfel, vei primi impulsul ce trebuie sa faci.

        "Punctul de putere este întotdeauna momentul prezent".

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

vineri, 16 august 2013

Afirmație.


       

”În infinitatea vieții mele, totul este perfect, integral și desăvârșit.
Schimbarea este legea naturala a vieții mele.
De aceea, mă bucur de orice schimbare din viața mea.
Îmi doresc să mă schimb. Îmi propun să îmi schimb felul de a gândi, cuvintele pe care le folosesc.
Trec ușor și cu bucurie de la vechea mea viață la noua mea viață.
Este mult mai ușor să mă iert decât am crezut. Iertarea mă face să mă simt senin și ușurat.
În această stare de bucurie, învăț să mă iubesc din ce în ce mai mult pe mine însămi.
Cu cât mă eliberez de mai multe resentimente, cu atât mai mare devine iubirea pe care o pot manifesta.
Schimbarea gândurilor mele mă face să mă simt bine.
În această zi, optez pentru a experimenta starea de plăcere.
          Totul este perfect în lumea mea."
                   - Louise L. Hay-

 Sursa foto: Internet
 Gabriela Bogdan

luni, 12 august 2013

Rolul gândurilor afirmative.




  Afirmațiile în ceea ce credem cu tărie în viața noastră, devin reale. Subconștientul crede ceea ce credem și noi, chiar dacă este adevărat sau fals.Teoria despre"dezvoltarea puterii interioare" pe care am scris-o pagina trecută, are rolul de a ne revizui și îmbunătăți gândurile și perspectiva realității noastre pe care o spunem singuri în fiecare zi.
 Experiența de viață pe care noi am avut-o până acum, a fost atrasă de noi prin gândurile noastre predominante pe care le-am emis în diferite aspecte ale vieții: sănătate, corp fizic, serviciu, relații, etc. și activată de atotputernica Lege a Atracției.
 Dacă ne dorim să schimbăm ceva în viața noastră, trebuie să ne schimbăm pe noi înșine, să ne îmbunătățim povestea realității pe care ne-o spunem singuri în fiecare zi, prin gânduri afirmative și prin gânduri constructive.
 Bineînțeles, schimbarea nu are loc de pe o zi pe alta, dar perseverând zi de zi, cu o altă viziune a realității pe care o dorim și continuând cu gânduri afirmative și creatoare, viața noastră va începe să semene tot mai mult cu povestea îmbunătățită pe care ne-o spunem singuri în fiecare zi.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

luni, 5 august 2013

Casă, dulce casă!!


    Continui drumul într-o perfectă mulțumire sufletească și știu că mai am un pic și ajung acasă.
Pădurile și curbele line ale șoselei, lasă să se vadă splendoarea peisajului fără egal a munților Bucegi.
Peisajul este extraordinar, cu munți înalți, păduri dese și prăpăstii de nuanțe pastelate, ca într-o acuarelă chinezească. Mă simt plină de vitalitate și energie.
  Am învățat că viața este trăită din perspectiva corpului fizic, iar atunci când mă simt bine, tot ce văd în jur, mi se pare mai frumos. Iubesc locurile natale și mă gândesc cu bucurie să ajung acasă, unde mă simt bine, în frumusețe și pace.

~ by Gabriela Bogdan~

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...