marți, 20 septembrie 2016

O toamnă plină de iubire!


"Îmi găsesc relaxarea, bucuria și vindecarea în lucrurile simple. Contemplu cu iubire natura, iar acest lucru mă învață să mă contemplu cu iubire pe mine insămi". ~by  L L. Hay ~

   Deși toamna este asociata cu melancolia și tristețea, vremea mohorâtă tinde să ne scadă apetitul, pofta de viață și starea de spirit. Dar acest lucru este doar temporar și în mintea noastră. Putem să ne bucurăm la fel de bine de o toamnă plină de iubire, de o toamnă plină de frumusete, bogată sufletește și spiritual. Toamna ne poate stimula simțurile la fel ca primăva sau alt anotimp. Am scăpat de căldura care ne-a toropit și am intrat în racoarea aerului curat, racoarea sezonului rece, sezonul fructelor și al legumelor specifice toamnei, și al sărbătorilor tomnatice,dar nu în ultimul rând ne poate stimula simțurile dragostei al iubirii, energia pozitivă  și stare de bine a nopților lungi în care iubirea ne cuprinde gândurile, mintea și trupul iar Universul este de partea noastră. Iubirea ne farmecă și ne vindecă de toate așa zisele astenii și stare de rău și aduce un echilibru în viața noastră.
    Toamna este anotimpul în care simțim ploaia, umezeala și răcoarea care ne cuprinde și care "face ca obișnuitul să pară neobișnuit"
    Sunt recunoscatoare pentru acest anotimp și Mulțumesc!

Sursa foto: Internet
 Gabriela Bogdan

marți, 13 septembrie 2016

Colecția de gânduri bune ale toamnei.





"Starea de bine trebuie doar s-o accepți.Precum procedezi cu aerul pe care-l respiri, trebuie doar să te deschizi și să atragi starea de bine în ființa ta". ~ by E și J Hicks~

  Ca orice colecționar de lucruri și obiecte, gândurile pot face parte din aceeași categorie, să adunăm doar gândurile pe care le dorim și ne fac să ne simțim bine. Știm că gândurile pot fi schimbate, așa cum dorim, dar de asemenea știm că gândurile pot lua forma fizică și acționează asupra momentului prezent.

 Dacă am înțeles cine suntem cu adevărat și am învățat să creăm prin gândurile și imaginile noastre, înseamnă că am înțeles că suntem puternici, că putem crea starea de bucurie și că acceptăm starea de bine și conform legii Atracției atragem esența lucrurilor la care ne-am gândit, pe care le-am creat, circumstante, locuri, evenimente dintre cele dorite de noi. Iar când simțim bucurie, toate circumstanțele se schimbă și fiecare celulă din corpul nostru reacționează la acest sentiment, la aceste gânduri de stare de bine.

    Chiar dacă știm sau nu știm, noi întotdeauna atragem lucrurile la care ne-am gândit, noi întotdeauna suntem iubiți, iubim la rândul nostru și putem să căutam deliberat dovezi de bucurie și prin aceste sentimente de iubire și de stare de bine întelegem natura ființei noastre și ne putem focaliza atenția doar asupra lucrurilor bune, a dragostei, a armoniei, a bucuriei, a sănătății, să colecționăm aceste gânduri și să  acceptăm în viața noastră  toată această stare de bine,să ne inunde corpul, mintea și întreaga conștiință.

Sursa foto: Internet:
 Gabriela Bogdan

joi, 1 septembrie 2016

A venit toamna! - Si eu Multumesc!




https://www.youtube.com/watch?v=X89rZkKBnPU

Întelegând cu adevarat puterea recunoștinței îți poate schimba pentru totdeauna viața!
Așa că bucurați-vă de această poezie " Raportul Vremii" de G.B. Gallagher

"Sunt vertical în orice zi , este o zi bună"...

Asta e ceea ce spun întotdeauna. Și multumesc pentru sănătatea mea.
Dacă mă întrebi pe mine, "Ce mai faci?" 
Voi răspunde, "MINUNAT/ GROZAV!" 
Pentru că așa cum spun, așa și fac. 
Și  multumesc că-mi pot alege atitudinea.
Când viața-mi dă nori negri și ploaie, 
apreciez umezeala ce aduce o buclă/ un cârliont moale în părul meu.14:06
Când viata îmi dă lumina soarelui,
 îmi întorc cu recunoștință fața în sus pentru a-i simți căldura pe obrajii mei.
Când viața aduce ceața,
 îmi strâng puloverul  în jurul meu și mulțumesc pentru tainica învăluire răcoroasă  care face ca obișnuitul să pară neobișnuit și uimitor.
Când viața aduce ninsoarea, mă reped afară pentru a prinde pe limbă primii mei fulgi, să gust miracolul de gheață care este un fulg de nea.
 Evenimentele și experiențele de viață sunt ca și vremea - Ele vin și  pleacă, fără să tină cont de alegerea mea.
Așa că, ce naiba ?! Pot decide la fel de bine să mă bucur de ele.
Pentru că într-adevăr, ESTE un timp pentru fiecare scop sub înaltul cerului.
Fiecare sezon/anotimp aduce  propriile sale binecuvântări unice ...
... ȘI EU MULȚUMESC!

Sursa foto: Internet

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...